Proceduri de avort

Definiția avortului

Avortul reprezintă terminarea (oprirea) sarcinii prin orice mijloace, înainte ca fătul să fie suficient dezvoltat pentru a supravieţui [1]. Definiţia dată de OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) este limitată la terminarea (oprirea) sarcinii înainte de 22 săptămâni de gestaţie, calculată în funcţie de data primei zile a ultimei menstruaţii şi expulzarea unui făt nou-născut care cântăreşte mai puţin de 500 grame. În România, această definiţie se concretizează prin terminarea sarcinii înainte de 28 de săptămâni de gestaţie, după data primei zile a ultimei menstruaţii normale şi expulzarea unui făt nou-născut care cântăreşte mai puţin de 1000 de grame [2].

Comentarii

• Avortul a fost, este şi va fi întotdeauna o pruncucidere, indiferent de momentul în care este efectuat, în prima zi (prin intermediul contracepţiei abortive), la 2 săptămâni (contracepţie şi sterilet), la 2-3 luni (prin avort chirurgical, legal) sau mai târziu (avort terapeutic), fie că este viabil, fie că nu este încă viabil în afara uterului;
• Prin avort, curmăm viaţa unui om însufleţit de Dumnezeu încă din momentul concepţiei. Canoanele Bisericii Ortodoxe nu fac nicio distincţie între avorturile timpurii şi cele târzii. Focalizarea este pe nevătămarea vieţii umane din pântec. Toţi Sfinţii Părinţi semnalează că, în orice fază ar fi produs, avortul rămâne pruncucidere. Prin el, se încalcă porunca divină: „Să nu ucizi” (Ieşire 20, 13). El este cu atât mai grav, cu cât constituie uciderea unei fiinţe umane aflate în imposibilitatea de a se apăra. Potrivit Revelaţiei şi învăţăturii Bisericii, Dumnezeu a avut o grijă deosebită: „omul nu apare la porunca, ci în urma unui sfat şi a unui act special al Sfintei Treimi, act exprimat de aghiografi prin termenul de plăsmuire şi de suflare de viaţă. Viaţa omenească nu este determinată doar de plăsmuirea omului din pământ, ci şi (sau mai ales) de suflarea viu-făcătoare a lui Dumnezeu” [3].
• Este pentru prima dată în lumea medicală când relaţia medic-pacient nu are o finalitate normală, taumaturgică, de vindecare a pacientului, ci este o relaţie inversată, când cei doi pacienţi – mama şi copilul – se prezintă sănătoşi la medic, iar finalitatea este una patologică, unul din pacienţi – mama – se întoarce bolnavă acasă, iar cel de-al doilea pacient – copilul – moare!

Proceduri de avort. Clasificare şi descriere

A). După tehnica folosită

1. Avortul hormonal, provocat de [fals denumitele] contraceptive;
2. Avortul chirurgical:
   1. aspiraţia menstruală;
   2. vacuum-aspiraţia;
   3. dilatarea şi chiuretajul;
   4. dilatarea şi evacuarea,
   5. laparatomia sau operaţia cezariană.

3. Avortul medicamentos = avort chimic.

B). După mecanismul de producere

1. Avortul legal sau „la cerere”, care este o pruncucidere legalizată, când atât personalul medical, cât şi femeia ies de sub incidenţa legii după o crimă efectuată cu premeditare asupra unui copil nevinovat, fără apărare;
2. Avortul terapeutic / medicamentos = avort provocat (cauze materne şi fetale);
3. Avortul spontan (fără nicio intervenţie din exterior);
4. Avortul empiric (efectuat în condiţii ilegale).

A). După tehnica folosită

1). Avortul hormonal

Avortul hormonal este acel avort produs de către pilula [fals denumit] contraceptivă hormonală (estrogen şi / sau progesteron), avort ce are loc timpuriu, în primele 10-14 zile de viaţă a embrionului, deci înainte de implantarea lui în uter (nidare). Acest termen nu apare în literatura de specialitate întrucât medicina nu consideră sarcina ca existând decât după nidare (fixarea embrionului în mucoasa uterină).

2). Avortul chirurgical

Avortul chirurgical se efectuează prin diferite tehnici chirurgicale:

2.1). Aspiraţia menstruală (endometrială / miniavort)

Este o variantă de vacuum-aspiraţie şi reprezintă o metodă chirurgicală a începutului anilor 1970 (…). Procedeul se practică în primele 2 săptămâni de amenoree şi, în general, decurge fără anestezie (…). Pentru că procedeul are loc înainte ca testul de sarcină să fie pozitiv, un număr mare de aspiraţii menstruale s-au făcut la paciente care nu erau gravide [4].

2.2). Vacuum – aspiraţia

Acest chiuretaj a fost descris pentru prima dată de Simpson din Edinburgh în 1860, dar timp de un secol după aceea principala tehnică a fost dilatarea şi chiuretajul prin raclare, până în 1960, când a fost popularizată vacuum-aspiraţia [5].

Vacuum aspiraţia (electrică sau manuală) este procedeul chirurgical preferat pentru sarcini de 6-14 săptămâni (trim. I de sarcină), prin intermediul căruia conţinutul cavităţii uterine este evacuat cu ajutorul unei chiurete speciale. Se dilată colul uterin. Dilataţia este cel mai dificil pas al acestei metode. Dilatatorul cervical este cel mai uzual instrument responsabil de perforaţia uterină, iar prin dilataţia forţată pot rezulta leziuni ale colului uterin. Se introduce în uter o pensă atraumatică pentru a rupe membranele. Pentru aspirare electrică, se foloseşte presiunea negativă produsă de o pompă electrică la care se ataşează chiureta prin tubul de secţiune, folosind un mâner metalic cu un pasaj pentru aer. Uterul se aspiră cu o chiuretă din plastic de diametru aproximativ egal cu numărul de săptămâni de sarcină. Ţesutul fetal aspirat trebuie examinat de operator pentru a reduce cât mai mult posibilitatea de retenţie a unor resturi, a hemoragiei, a infecţiei şi a reevacuării ulterioare [6].

Comentarii:

• această metodă este cea mai des folosită în Occident;
• se efectuează între săptămânile 6-12 (trim. I de sarcină), când copilul este deja destul de bine dezvoltat: mâinile, picioarele, faţa şi toate organele sunt prezente, ele doar trebuie să mai crească;
• tehnica: prin colul uterin dilatat, medicul introduce în uter o canulă flexibilă din plastic; cu ajutorul unei pompe electrice sub presiune, este aspirată placenta şi copilul, care, astfel, va fi rupt în bucăţi. Deoarece capul este mai mare, el se detaşează de trunchi şi va fi sfărâmat cu un instrument special pentru a fi apoi aspirat. Deseori, nu se poate distinge în această grămadă de sânge, resturi de placentă şi copil, dacă au mai rămas resturi în uter. Aşa cum ne-a demonstrat Dr. Bernhard Nathanson în filmul lui impresionant „Strigătul mut”, copii avortaţi sunt deja în măsură să simtă durere şi panică în timpul avortului, când viaţa lor este pusă în pericol [7].

2.3). Dilatarea şi chiuretajul (DC)

Metoda este folosită în trim. I de sarcină. Procedeu folosit înainte de introducerea vacuum-aspiraţiei, se asociază cu un risc crescut de complicaţii. Se efectuează sub anestezie, se dilată colul uterin şi se evacuează prin raclaj produsul de concepţie în afara cavităţii conţinătoare (chiuretă ascuţită) [8].

A fost metoda cea mai frecvent folosită la noi în ţară în cazul avortului „la cerere”. Ea tinde să fie înlocuită cu cea prin aspirare, dar încă sunt multe centre în ţară care folosesc exclusiv această metodă.

2.4). Dilatarea şi evacuarea

Metoda este folosită în trim. II de sarcină. După 16 săptămâni de gestaţie, se practică dilatarea şi evacuarea (în cadrul avortului terapeutic). Tehnica constă în dilatarea largă a orificiului cervical, urmată de distrucţia mecanică şi evacuarea părţilor fetale. După eliminarea completă a fătului, se foloseşte o vacuum-chiuretă cu lumen larg pentru îndepărtarea placentei şi a resturilor rămase. Riscurile de perforaţie uterină sunt crescute din cauza fătului mare şi a pereţilor uterini mai subţiri. Aceste avorturi de vârstă mai mare sunt neplăcute pentru medici şi personalul mediu şi periculoase pentru femeia care suferă procedeul [9].

„Naşterea parţială” (partial-birth-abortion) este o altă metodă chirurgicală utilizată în trim. II de sarcină; ea nu este folosită la noi în ţară, dar este utilizată în Occident. Tehnica: se induce naşterea prin provocarea contracţiilor uterine (medicamentos). De ce naştere, şi nu avort? Fiindcă fătul este deja viabil! Medicul întoarce copilul în aşa fel, încât să se prezinte cu picioarele înainte (ca într-o naştere pelviană); el scoate copilul trăgându-l de un picior, după care, cu ajutorul unei foarfeci, deschide regiunea cervicală şi cu un aspirator special aspiră creierul [10].

2.5). Laparatomia sau operaţia cezariană

Histerotomia (incizia uterului sau operaţie cezariană), se preferă uneori atât avortului prin dilatare şi chiuretaj, cât şi celui indus medical. Acestea devin uneori necesare din cauza unei inducţii medicale eşuate în al doilea trimestru de sarcină. Tehnicile folosite sunt similare cu cele de la naşterea prin operaţie cezariană, cu excepţia inciziilor abdominale şi uterine, care sunt mai mici [11].

Prin „histerotomie” se deschide uterul printr-o intervenţie chirurgicală, asemănătoare cu cea din operaţia cezariană, iar copilul este aruncat. Aproape toţi copiii sunt vii, ulterior ei sunt omorâţi fie printr-o injecţie letală care le induce un stop respirator, fie fiind lăsaţi să moară singuri (după ore de suferinţă).

Concluzie

Avortul chirurgical este o operaţie, dar nu este una obişnuită, pe „câmp deschis”, ci este o operaţie „oarbă”, bazată pe o tehnică specială. Tocmai din acest motiv, anume că medicul nu vede şi nu poate urmări cu ochii ceea ce efectuează cu mâna, se pot întâmpla incidente, adică există pericolul perforării uterului cu aparatura folosită sau pot rămâne resturi, atât placentare, cât şi ale produsului de concepţie în uter, care provoacă nu rareori infecţii uterine şi duc apoi la cicatrici şi sterilitate. Cel mai mare pericol este, însă, moartea mamei, din cauza unei rupturi uterine, urmate de o hemoragie masivă, care duce la şoc hemoragic şi deces sau a unei infecţii grave – septicemie – care, de asemenea, este frecvent o cauză de deces. Complicaţiile fizice ale avortului sunt descrise la capitolul respectiv.

3). Avortul medicamentos = avort chimic

Definiţie: Avortul medicamentos este un avort voluntar efectuat prin administrarea unor regimuri de medicamente pe diferite căi: oral, parenteral, intravaginal, intracervical (în colul uterin) [12].

Comentariu. Am redefinit acest avort ca fiind un avort chimic. De ce? După definiţie, un medicament este „o substanţă naturală sau de sinteză, utilizată pentru a vindeca, a ameliora sau a preveni o boală” [13]. Nu acelaşi lucru îl putem spune despre o substanţă sintetizată în laborator, indiferent de compoziţia ei (hormon, antihormon etc.) care are ca scop distrugerea unui embrion, respectiv curmarea unei vieţi însufleţite. Aici nu prevenim o boală, nici nu o vindecăm, ci distrugem o viaţă. Cu totul altceva este când distrugem celule canceroase sau un ţesut nociv pentru a salva viaţa unui om sau a-l menţine în viaţă.

Prevalenţă

Avortul medicamentos este utilizat în Europa din 1989 şi aproximativ 200.000 de femei au ales această metodă în locul chiuretajului. Mifepristone este utilizat de rutină în 16 ţări europene, primele fiind Franţa, Marea Britanie şi Suedia, apoi urmate de China, Israel, Africa de Sud, Tunisia şi recent SUA.

Clasificare

I). După vârsta gestaţională: < 9 săptămâni de sarcină; 9-14 săptămâni de sarcină; > 14 săptămâni de sarcină.

II). După substanţele utilizate:

• soluţie salină hipertonă;
• uree;
• rivanol;
• prostaglandine;
• antiprogestative,
• combinaţii.

III). După modul de administrare

• sistemică (intravenos),
• locală (intravaginal, intracervical, intraamniotic, extraamniotic) [15].

Perioada în care se efectuează avortul medicamentos (chimic):

• 1). Primul trimestru de sarcină (sub 12 săptămâni);
• 2). Al doilea trimestru de sarcină (12-24 de săptămâni) [16].

3. 1). Trimestrul I de sarcină (sub 12 săptămâni)

Avortul poate fi indus medicamentos în primele 63 de zile de sarcină [17]. Regimuri de medicamente (substanţe chimice) folosite pentru inducerea unui avort medicamentos în trimestrul I de sarcină:

Prostaglandine şi analogi (substanţe asemănătoare)

Mecanismul de acţiune constă în stimularea muşchilor uterini, provocând contracţiile acestuia indiferent de vârsta gestaţională. Provoacă o maturare a colului uterin (dilatare), asemănătoare cu cea din timpul avortului spontan [18].

Antiprogestative (RU 486 şi Epostane)

Aceste substanţe se împart în 2 grupe, având ca efect comun oprirea formării de progesteron (hormon feminin) necesar în sarcină.

Inhibitorii receptorilor de progesteron: mifepriston (RU 486), lilopristone (ZK 98734) şi onapristone (ZK 98.299). Mifepristonul (RU 486) este un derivat de 19 nortestosteron care blochează acţiunea progesteronului la nivel celular, prin legarea de receptorul de progesteron. Mifepristonul posedă amândouă activităţile: antiglucocorticoidă (adică antisteroidiană) şi antiprogestaţională [21].

Inhibitorii biosintezei hormonilor steroizi (a progesteronului): aceste substanţe inhibă sinteza (opresc formarea) progesteronului într-o fază a producerii lui din colesterol (vezi cap. IV). Cei mai bine cunoscuţi inhibitori de hormoni steroizi (inclusiv progesteron) sunt inhibitorii de 3 beta HSD, incluzând azastene, trilostane şi Epostane. Deoarece 3 beta HSD se află şi în suprarenală, inhibarea ei afectează şi sinteza cortizolilor [22]. Cel mai activ produs este Epostane, care a fost sintetizat de compania farmaceutică Sterling-winthrop din Anglia [23]. Epostane este folosit pentru inducerea avortului, dar el necesită administrări repetate pe o perioadă de câteva zile [24].

Mecanismul de acţiune al antiprogestativelor constă în inhibarea biosintezei (formării) progesteronului (vezi cap. IV: Hormonii sexuali feminini), care este esenţial pentru funcţia reproductivă normală. Progesteronul joacă un rol important în ovulaţie, facilitează transportul oului fertilizat prin trompa uterină şi pregăteşte mucoasa uterină, adică endometrul, pentru a se putea implanta şi hrăni produsul de concepţie [25].

În timpul sarcinii, progesteronul păstrează uterul într-o stare de pasivitate (necontractil) care este esenţială pentru dezvoltarea normală a fătului. Privarea (lipsa) de progesteron previne astfel implantaţia. RU 486 transformă uterul inactiv într-unul activ prin declanşarea contracţiilor uterine într-un interval de timp de 24 până la 36 de ore. De asemenea, creşte sensibilitatea la efectul prostaglandinelor (descrise mai sus) de aproximativ 5 ori [26].

Administrarea de RU 486 duce la o sângerare continuă pentru aproximativ 10 zile după avort, iar cantitatea de sânge pierdut este similară cu cea din timpul avortului chirurgical prin aspiraţie [27]. Când RU 486 este administrat singur, avortul este incomplet în 20% din cazuri sau mai mult, motiv pentru care se combină cu analogi de prostaglandine care cresc contracţia musculaturii uterine [28].

Efecte secundare: durerea uterină este cel mai frecvent efect secundar, iar complicaţiile infecţioase apar în 1, 5% din cazuri [30].

Epostane are efecte secundare ce constau în special în greaţă, raportată în 75% din cazuri, care a dus la întreruperea tratamentului de către unele dintre femei [31].

Metotrexat este un medicament citotoxic (distruge celulele) care, administrat unei gravide, va omorî produsul de concepţie şi rezultatul va fi avortul. OMS a respins utilizarea acestei metode pentru întreruperea sarcinii, dar ea este totuşi utilizată în SUA [32].

Comentarii:

• Literatura de specialitate recunoaşte că se intervine în procesul de implantare al embrionului: „deoarece progesteronul (hormon natural feminin) joacă un rol cheie în procesul reproductiv (influenţând mai multe etape ale procesului de implantare a embrionului), orice substanţă care împiedică acţiunea hormonului progesteron asupra organelor genitale (mai ales mucoasa uterină), are activităţi antifertile. Ca urmare, întârzie dezvoltarea endometrului” [33].
• RU 486 este o substanţă cu acţiune antiprogesteronică, aşa cum îi spune şi denumirea şi are o acţiune inversă decât progesteronul (care ar trebui să dezvolte mucoasa uterină şi să o pregătească pentru implantarea embrionului). Ca urmare, acest lucru nu se mai întâmplă, deci va avea loc distrugerea embrionului în decurs de 2-4 zile, însoţită fiind de o sângerare; cu cât sarcina este mai mare, cu atât sângerarea va fi mai importantă (până la 1 litru). Alt risc este cel al unei infecţii [34];
• Întrucât contracepţia modernă, din cauza efectelor secundare şi a cotei de eşecuri, nu oferă satisfacţie, se caută metode de planificare familială noi şi mai bune („perfecte”). În prezent, acestea se prezintă sub forma RU 486 (progesteron antagonist) şi Epostane (inhibitor al sintezei progesteronului), în combinaţie cu prostagladine. Acestea permit avortul pe cale medicamentoasă şi în faze înaintate ale sarcinii şi pot înlocui în mare măsură avortul chirurgical, în multe privinţe o intervenţie incomodă sau împovărătoare [35].

În concluzie, aceste substanţe chimice „sufocă” embrionul care nu se mai poate hrăni din placenta distrusă prin lipsa de progesteron. Acest lucru se întâmplă după ce concepţia a avut loc, ba chiar după ce implantarea embrionului în uter a avut loc, deci când şi Medicina recunoaşte că avem deja o sarcină cu un copil viabil. De aceea, putem vorbi de un avort, o crimă efectuată cu premeditare într-o fază de început de dezvoltare embrionară.

3.2). Trimestrul II de sarcină (12-24 săptămâni)

Regimurile de avort medicamentos (chimic) folosite în trimestrul II de sarcină (12-24 săptămâni) sunt:

• Metode invazive: administrarea medicamentului (a substanţei chimice) pe cale intrauterină (intraamniotic);
• Metode non-invazive: administrarea pe cale sanguină sau intravaginal;
• Combinate [36].

Comentariu. Aceste metode nu se folosesc în ţara noastră în cazul avortului legal din trimestrul II de sarcină, dar ele sunt folosite în cazul avortului terapeutic, când se solicită de către mamă în cazul unei boli care îi pune viaţa în pericol sau în cazul în care copilul are o afecţiune gravă. Cu toate acestea, rămâne dureros faptul că ne gândim doar dacă sunt sau nu invazive pentru mamă, ştiind că pentru copil ele sunt fatale!

Descrierea metodelor

• Administrarea intrauterină, intra-amniotică (în sacul placentar)
• ser clorurat hiperton 20%;
• prostaglandine,
• uree hiperosmolară.
• Administrarea intrauterină, extraamniotică (în afara sacului placentar)
• ser clorurat, hiperton sau izoton;
• prostaglandine,
• rivanol [37].

Serul clorurat hiperton 20% (serul hiperton este o substanţă cu presiune osmotică mai mare decât cea a plasmei) se injectează pentru a stimula contracţiile uterine şi pentru a dilata colul uterin (asemănător ca la o naştere având în vedere că avem de-a face cu un copil mare, în trimestrul II de sarcină); metoda a fost introdusă de Aburel în 1957; se injectează transabdominal serul în cavitatea amniotică, după ce a fost extrasă o cantitate de 100-200 ml lichid amniotic; soluţiile hipertone distrug membranele fetale; contracţiile uterine apar în 2 ore de la administrarea substanţei, iar avortul se produce între 24 – 72 de ore, mimând o naştere în miniatură; metoda poate duce la mari complicaţii, inclusiv moartea, de aceea indicaţiile sunt foarte restrânse; complicaţiile pot fi: criza hiperosmolară, insuficienţă cardiacă, şoc septic, peritonită, hemoragie, coagulare intravasculară diseminată [38].

Comentariu. Nu mai putem vorbi de o naştere normală, nici măcar în miniatură, ci de o eliminare, avortare a unui copil mort, distrus de aceste substanţe chimice.

Ureea hiperosmolarăeste instilată intraamniotic după extragerea a 200 ml de lichid amniotic; este metoda preferată de câteva instituţii din SUA pentru inducerea avortuluiîn trimestrul II de sarcină;ureea traversează membrana celulară şi acţionează ca un diuretic; este relativ nedăunătoare (pentru mamă) şi este asociată cu o perfuzie cu Prostaglandine; aceste combinaţii măresc rata de succes la 95% pe parcursul a 24 de ore; complicaţiile sunt comune tuturor metodelor de avort din trimestrul II de sarcină [39].

Comentariu. Metoda poate nu este atât de dăunătoare mamei, dar omoară copilul care, după cum ştim, are deja dezvoltate simţurile în trimestrul II de sarcină, inclusiv pe cel al durerii. Deci este o pruncucidere dureroasă.

Rivanolul este o bază slabă, cu slabe proprietăţi antiseptice; în urma studiilor efectuate de către OMS, s-a constatat prezenţa unei toxicităţi acute; compusul se instilează în afara sacului amniotic, cu ajutorul unei sonde care trece prin canalul cervical; în 90% din cazuri, se provoacă avortul în 72 de ore prin adăugarea unei perfuzii ociticice; frecvenţa leziunilor colului uterin este mai mică decât în cazul folosirii serului clorurat sau a prostaglandinelor [40].

Prostaglandine (PG) se administrează extraamniotic în vagin, sub formă de ovule sau printr-un cateter, sub formă de gel în canalul cervical sau se poate administra intraamniotic (în sacul amniotic) prin amniocenteză; ca procentaj, 20% din femei nu avortează după 24 de ore de la intervenţie; în SUA se utilizează injectarea intraamniotică a unei doze PG repetată la un interval de 6 ore; durata sângerării este de 1-2 săptămâni; în medie, cantitatea de sânge pierdut este de 61,7 ml; poate apărea febra (7%), necesită analgezice (32-55%); intervalul dintre intervenţie şi avort este de 19-22 de ore, iar placenta este reţinută la mai mult de 1/3 din paciente; toate acestea au limitat metoda. Datorită frecvenţei mari a reacţiilor secundare, în special gastro-intestinale, se preferă administrarea intraamniotică a PG [41].

Comentariu. Când PG (prostaglandinele) se injectează direct în sacul amniotic (metoda invazivă), ele de fapt pătrund în musculatura uterină determinând contracţia acesteia pentru a elimina fătul; acesta nu moare întotdeauna, ci deseori el se „naşte” viu şi va deceda ulterior prin hipotermie (de frig) [42].

Combinate: Mifepristone (RU 486) şi Prostaglandine (PG): într-un studiu pe 20 de femei cu sarcini viabile de 16-18 săptămâni, s-a demonstrat că, prin administrarea unei singure doze de Mifepristone cu 24 de ore înainte de administrarea de Prostaglandine (în doze mai mici), duce la scurtarea perioadei de expulsie a fătului, motiv pentru care se pare că această combinaţie va deveni o metodă de rutină în inducerea avortului în trimestrul II de sarcină [43].

Comentariu. RU 486 este folosit, deci, în 3 situaţii în care provoacă avortul: contracepţia de urgenţă sau „de a doua zi”, care este exclusiv abortivă, în avortul medicamentos (chimic) indus în trimestrul I de sarcină şi în avortul medicamentos (chimic) indus în trimestrul II de sarcină. Efectul lui antiprogesteronic nu este îndreptat direct împotriva embrionului şi a fătului, ci împotriva placentei pe care o distruge, copilul murind practic din lipsă de oxigen şi substanţe nutritive (pe care le primea prin intermediul placentei). În ultimele 2 cazuri, este vorba de o pruncucidere dureroasă.

B). AVORTUL după mecanismul de producere

1). Avortul „la cerere” (provocat / voluntar / legal)

Avortul voluntar sau electiv este întreruperea sarcinii la cererea femeii, dar nu pentru motive de afectare a mamei sau de suferinţă fetală. Acesta se poate efectua conform legislaţiei în cazul sarcinilor sub 12 săptămâni, adică în trimestrul I de sarcină. Este legal şi se efectuează doar în clinici şi cabinete de ginecologie, în condiţii de asepsie. Metoda folosită este cea chirurgicală, printr-una din variantele descrise anterior [44].

Comentarii:

• am spus despre acest avort că este o „pruncucidere legalizată” când, atât personalul medical, cât şi femeia, ies de sub incidenţa legii după o crimă efectuată cu premeditare asupra unui copil nevinovat, fără nicio apărare;
• este pentru prima dată în istoria Medicinii când o întreagă ramură a ei, cea de Obstetrică-Ginecologie, este obligată, în virtutea unei legi, să încalce jurământul lui Hipocrate. Nu cred că ar fi suficientă o „anulare” a acestui jurământ în cazul medicilor ginecologi (aşa cum au cerut deja medicii din Franţa) sau chiar a tuturor medicilor, deoarece crima tot crimă rămâne, fie că este sau nu acoperită de o lege pământească.

2). Avortul terapeutic sau medical (provocat)

Definiţie: Avortul terapeutic sau medical este întreruperea sarcinii din motive medicale – materne sau fetale – indiferent de vârsta gestaţională (trimestrele I şi II de sarcină) [45].

Comentariu. Am denumit acest avort „avort provocat” (deoarece nu este spontan şi dacă nu l-am provoca, el nu ar avea loc) prin mijloace chirurgicale (avort chirurgical) sau cu substanţe chimice (avort chimic). Pe acestea din urmă, literatura de specialitate le numeşte „regimuri medicamentoase”.

Pentru avortul terapeutic din trimestrul I de sarcină este folosită metoda chirurgicală. Acesta nu trebuie justificat medical deoarece este legal în această perioadă.

Rămâne de justificat medical avortul terapeutic din trimestrul II de sarcină, fie din cauze materne, fie fetale. În acest caz, metodele folosite sunt fie inducerea naşterii, fie „mica” cezariană.

3). Avortul spontan

Definiţie: Avortul spontan reprezintă întreruperea sarcinii spontane (neimpusă, indiferent de voinţa femeii) în perioada de până la 22 de săptămâni de graviditate. Statistica arată ca 15-20% din sarcinile dorite se termină cu avort spontan [55].

Cauzele

• A). fetale
• B). materne

A). Cauze fetale: Mai mult de jumătate din aceste avorturi sunt legate de factorii genetici. Cel mai des, acestea sunt dereglările numărului sau calităţii cromozomilor în celulele fătului. O parte din aceste modificări cromozomiale apar ca rezultat al unei greşeli apărute pe parcursul dezvoltării intrauterine a fătului. De asemenea, aceste schimbări cromozomiale se pot transmite de la părinţi.

B). Cauze materne: O alta cauză a avorturilor spontane sunt problemele legate de organismul mamei (fizice):

• prezenţa infecţiei persistente în organismului matern: infecţii virale, bacteriene, micotice ş.a;
• boli cronice cum ar fi: hipertensiunea arterială cronică, diabetul zaharat;
• dereglarea imunităţii, incompatibilitatea rezus-factor al fătului cu Rh-ul mamei;
• probleme ginecologice (hipoplazia uterului, sept al uterului, tumoare a musculaturii uterine, deformarea uterului, insuficienţa colului uterin etc.);
• tulburări endocrine, hormonale din partea ovarelor (hipofuncţie ovariană ş.a);
• factorii psihogeni (stres, nervozitate excesivă) care cel mai adesea sunt ca nişte mecanisme declanşatoare pe fondul bolilor existente enumerate mai sus;
• intoxicaţiile acute şi cronice apărute în primele săptămâni de graviditate, de asemenea pot duce la declanşarea avortului spontan [56].

Comentariu: Aceste avorturi spontane, fără nicio intervenţie din afară, sunt definite în literatura creştin-ortodoxă ca fiind avorturi imprevizibile. Într-adevăr, de cele mai multe ori, mama nu este vinovată de avort, când fie copilul bolnav a murit, fie bolile mamei au dus la moartea copilului. Totuşi, şi în aceste cazuri Biserica a rânduit o rugăciune de dezlegare sau molitfă, care se citeşte de către preot, după trecerea zilelor de curăţenie [60].

Cu toate acestea, nu ne poate induce în eroare acel procent mare de 20% de sarcini dorite şi totuşi pierdute. De ce? Sunt descrise şi în literatura de specialitate (prin intermediul examenului histopatologic) o serie de cauze materne, deloc inocente, care pot duce la avorturi spontane: uter cu mucoasa uterină modificată, atrofiată („uscată”) din cauza contraceptivelor sau a steriletului (în literatura de specialitate este denumit endometru insuficient secretor); uter cu cicatrici sau sinechii (lipirea pereţilor uterini) în urma unui avort (sau a mai multor) în antecedente; insuficienţa colului uterin (frecvent în urma unui avort complicat etc.). La aceste cauze, putem adăuga infecţiile datorate avorturilor din antecedente sau bolilor cu transmitere sexuale, motive pentru care se fac vinovaţi de obicei ambii parteneri. Însuşi sindromul postavort nevindecat (depresii nervoase etc.) poate duce la un avort spontan. Cauzele pot continua (…).

Aşa cum este menţionat anterior, histopatologic un avort timpuriu (înainte de implantare) nu este etichetat drept un avort spontan. Atunci ce este? Se pierde totuşi un embrion de aproximativ 10 zile. El este denumit avort menstrual. Dar este vorba doar de o simplă menstruaţie, de sânge menstrual? El conţine totuşi acel embrion mic, nedecelabil cu ochiul liber, care, examinat la microscop (histopatologic), ar fi văzut. Prin descrierea modificărilor histopatologice de către autori, apare o contradicţie. Chiar ei recunosc că modul în care se produce eliminarea conţinutului uterin (aici se subînţelege: sânge, placentă şi embrion) este diferită de cea din menstruaţie sau naştere! Nici nu poate fi altfel, fiindcă nu este vorba nici de o menstruaţie, nici de naşterea unui copil viu, ci este vorba de un avort! În concluzie, avortul „menstrual” este totuşi un avort adevărat, spontan.

4). Avortul provocat empiric

Avortul provocat empiric este întreruperea cursului normal al sarcinii prin orice mijloace în afara condiţiilor admise medical sau de lege [61]. Înainte de legalizarea avortului din decembrie 1989, acest avort mai era denumit avort provocat sau criminal. Avortul legal se făcea doar în anumite condiţii (…).

Comentarii:

• acest avort este, desigur, condamnabil fiindcă şi viaţa femeii este pusă în pericol. Dacă ea decedează, este considerată o moarte în păcate grele (păcat de moarte) fără să mai aibă timp pentru pocăinţă;
• avorturile empirice continuă să fie efectuate chiar şi după legalizarea avortului din decembrie 1989; nu este deloc un paradox, ci este un fenomen explicabil: prin promovarea metodelor contraceptive, dar şi a dreptului la avort legal, s-a încurajat foarte mult viaţa sexuală la tineri, mai ales în rândul adolescenţilor. După statisticile efectuate, aceştia îşi încep viaţa sexuală la o vârstă tot mai fragedă. Deseori, elevele rămân însărcinate, dar tăinuiesc acest fapt familiei, profesorilor, prietenilor etc., riscând deseori să-şi provoace un avort empiric sau să nască, aruncând apoi copilul în tomberonul de gunoi. Nu putem vorbi în aceste cazuri doar de lipsa educaţiei, ci şi de imaturitatea lor, ele nefiind în măsură să ia o decizie corectă în astfel de cazuri. Noi, adulţii, părinţii, dăm greş. Doar prin exemplul nostru personal mai putem să-i educăm sau să-i reeducăm pe tinerii noştri în aceste condiţii. Dacă părinţii, însă, folosesc şi ei metodele de planificare familială, inclusiv sterilet sau chiar avortul chirurgical, atunci vom asista în continuare la astfel de avorturi.

Pentru referințele bibliografice și alte detalii consultați „Îndrumarul medical şi creştin al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita” de dr. Christa Todea Gross şi pr. prof. dr. Ilie Moldovan, disponibil integral online.