După toate regulile, rezultatul Referendumului pentru căsătorie desfășurat în octombrie 2018 a fost unul NEDECIS.
Curtea Constituțională a invalidat scrutinul, constatând că nu au fost întrunite condițiile prevăzute de lege cu privire la participare (cvorum) pentru ca acesta să fie validat.
Întrucât nu s-a răspuns nici prin DA nici prin NU la întrebarea pusă, subiectul rămâne deschis, spre a fi reluat la viitoarea revizuire a Constituției, probabil una amplă – dacă nu vom vorbi cumva de o nouă Constituție.
Pe termen scurt, într-adevăr, putem considera că pericolul legiferării „căsătoriei” între persoane de același sex de către Parlament sau curțile de judecată nu este iminent: definiția căsătoriei ca uniune maritală heterosexuală și monogamă a fost afirmată de Curtea Constituțională într-o decizie luată cu 8 voturi contra 1*. Însă, știm foarte bine din experiența altor țări că schimbarea componenței Curții ar putea aduce o nouă majoritate, care va răsturna decizia anterioară.
Pe termen lung deci, numai un enunț clar și fără echivoc în Constituție poate evita acest scenariu, în care „căsătoria” între persoane de același sex ar fi recunoscută, fie pe cale jurisprudențială, fie pe cale legislativă.
În altă ordine de idei, la fel de adevărat este că proiectul inițiativei cetățenești care s-a finalizat prin acest referendum invalidat a EȘUAT întrucât nu și-a atins obiectivul: înscrierea în art. 48 din Constituția României a definiției clarificate a căsătoriei.
Iar prima și cea mai importantă responsabilitate pentru eșec o poartă cei care au avut mandat pentru aducerea la bun sfârșit a inițiativei.
* În opinia separată la Decizia Curții Constituționale nr. 539/2018, judecătorul Daniel Morar consideră că inițiativa legislativă a cetățenilor intitulată „Lege de revizuire a Constituției României” trebuia respinsă și constatată neconstituționalitatea dispozițiilor modificatoare ale art. 48 alin. (1) din Constituție, motivat de încălcarea art. 152 alin. (2) din Constituție, întrucât acestea suprimă dreptul la căsătorie și garanții ale acestuia, mai exact întrucât „În anul 1991, când Constituția României a fost adoptată, deși căsătoria era privită în accepțiunea sa tradițională, ca uniunea între un bărbat și o femeie, reglementarea normativă, consacrată constituțional, nu s-a limitat la o astfel de uniune. Opțiunea legiuitorului constituant din 1991 pentru sintagma „între soți” (nelimitată la uniunea dintre un bărbat și o femeie) demonstrează viziunea sa democratică și progresistă, care a impus o soluție suplă, adaptabilă modificărilor care pot surveni în societate. Această idee este susținută de evoluția ulterioară a legislației europene și internaționale în materia dreptului familiei. Astfel, prezintă relevanță studiul de drept comparat cu privire la legislația statelor europene în vederea identificării formelor legale de protecție a dreptului fundamental la viață intimă, familială și privată în privința persoanelor care formează cupluri homosexuale.”