Actualizare 7 martie 2024: același G4Media găzduiește un raport realizat de Asociația Moașelor Indpendente, care zugrăvește un peisaj de-a dreptul „apocaliptic”:
Raportul nu mai face trimitere în mod direct la mișcarea pro-vita ca „vinovată” pentru încălcarea „dreptului femeii la avort” și are intenția de a provoca la o poziționare pe tema avortului și mai ales a accesului la avort partidele politice, în apropierea alegerilor.
G4Media, preluând RFI, scrie, citând pe una din expertele în așa-zisele „drepturi sexuale și reproductive”, că
„indiferența statului și refuzul sistemic al medicilor, plus influența organizațiilor anti-avort fac treaba foarte bine. Am ajuns într-un punct în care avort e mai mult inaccesibil decât accesibil”
și, mai apoi
„Din păcate, în ultimii ani în România vedem o influență tot mai mare a organizațiilor anti-avort, care lucrează la noi în țară. Fie cu fonduri din state sau din alte țări din Uniunea Europeană, ele au reușit să deschidă în 16 județe centre de criză de sarcină în care femeile poate vor să afle informații despre cum se fac avorturile în siguranță primesc, de fapt, informații false din punct de vedere științific despre cum avortul poate duce la moarte, la depresie sau la alte riscuri care nu sunt fondate științific. Din nefericire, în ultimii ani s-au deschis din ce în ce mai multe centre anti-avort și call center-uri anti avort, unde aceste femei sună și sunt întâmpinate cu același discurs aflat sub semnul fricii și al coerciției.”
Din același motiv al reducerii „artificiale” spun „expertele” a incidenței avortului, FILIA & co vor acum bani publici pentru avort. Acesta e și motivul agitației din ultimele săptămâni, al conferințelor de presă și al articolelor cum este cel citat.
Articolul complet RFI și un video aici.
Pentru cei care ar dori să vadă ridicat un act criminal la rang de drept, e „din păcate” și „din nefericire”. Pentru noi, e „din fericire”, „Slavă Domnului” și un îndemn la mai mult.
Nu ne ascundem nici satisfacția pentru această recunoaștere a eficienței unei munci extrem de ingrate.
Să ne imaginăm ce am putea face cu sprijin instituțional și cu un guvern responsabil.
Să visăm la unul.