Avocatul Poporului (AP) a sesizat Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2020 privind sistemul de sănătate*. Întrucât este un subiect de interes pentru practic toate familiile și comunitățile din România, redăm în rezumat, cu adnotările noastre, sesizarea.
În opinia AP, OUG nr. 25/2020 este neconstituțională pentru că:
1. Încalcă dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la asistență medicală în unitățile sanitare de stat.
Prin OUG amintită se intenționează includerea tuturor furnizorilor privați în programele naționale de sănătate, în condiții de aparentă egalitate și concurență. Însă,
„În condițiile în care mare parte din finanțarea de la bugetul de stat va fi transferată către sectorul privat, efectele pe termen mediu și lung vor conduce la sărăcirea accentuată a sistemului public de servicii medicale, concomitent cu lipsa accesului la orice tip de servicii medicale al persoanelor care nu-și permit accesarea serviciilor private. Avocatul Poporului atrage atenția asupra faptului că domeniul reglementat de către actul normativ sus-menționat este unul de interes public, iar în privința serviciilor medicale de urgență chiar un domeniu de interes strategic al statului.”
AP mai observă faptul că „nu există un sistem concurențial corect între furnizorii publici de servicii de sănătate și cei privați, primii fiind supuși unor condiționări legale și administrative”, cum ar fi obligația de a respecta legislația în domeniul achizițiilor publice.
„Ca atare, în situații de finanțare similară sau chiar de subfinanțare a spitalelor publice, există riscul unui fenomen de migrație a medicilor și a pacienților dinspre spitale publice înspre spitalele private.”
2. „Liberalizează” sistemul medical de urgență, fiind deschisă finanțarea publică pentru tratamentul urgențelor critice de către sistemul privat.
„În condițiile unei finanțări unice, provenind de la bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale, scindată la un număr nedefinit de unități sanitare de urgență, rezultatul va fi închiderea unităților sanitare publice de urgență, cu consecința încălcării principiului solidarității, a dreptului la ocrotirea sănătății în unitățile sanitare de stat.
Drept urmare, statul, prin autoritățile sale, devine culpabil pentru nerespectarea obligației constituționale de asigurare a dreptului la asistență medicală în unitățile de stat”.
Precizăm că sistemul public de sănătate din România este clădit pe principiul solidarității sociale, la fel ca și sistemul de educație sau cel de pensii, în temeiul art. 1(3) din Constituție, care prevede că România este „stat social”. Sistemul public de sănătate nu este destinat să ofere servicii „de lux”, ci să asigure contribuabililor serviciile de sănătate necesare dar și, totodată, celor defavorizați sau aflați în categorii speciale de ocrotire (copiii, persoanele cu handicap) un pachet de servicii la care aceștia n-ar putea avea acces altfel.
Sănătatea publică vizează îndeplinirea bunăstării generale și a binelui comun și este un imperativ de siguranță națională, la fel ca și educația sau apărarea. În acest context, sănătatea publică nu poate avea caracterul unei afaceri generatoare de profit.
Sistemul privat de sănătate are interese legitime în a obține profit; existența sa este necesară și benefică, dar sub condiția esențială ca astfel să nu fie afectate drepturile la ocrotirea sănătății și la asistență medicală în sistemul public (art. 34 (2) și art. 47 (2) din Constituție**).
Ca atare, cele două sisteme de sănătate nu pot face obiectul „concurenței”, cu atât mai puțin al falsei concurențe pe care o introduce OUG nr. 25/2020.
3. Nu respectă interdicția, prevăzută de Legea fundamentală (art. 115 alin. (6)), de adoptare a ordonanțelor de urgență care prin obiectul de reglementare afectează drepturi și libertăți cetățenești.
În plus, „nu există nicio analiză care să justifice urgența și nu este dovedită situația extraordinară care a determinat emiterea ordonanței de urgență”, observă AP; mai mult, „suntem în prezența unei schimbări majore de paradigmă, care nu se poate realiza fără o dezbatere extrem de largă cu toate segmentele interesate ale societății.”
–
NOTE
* sesizarea privește art. I pct. 1, pct. 2, pct. 5 și pct. 6 din „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate”.
** Art. 34
(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
Art. 47
(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.
UPDATE 1 aprilie 2020: În completarea celor de mai sus adăugăm următoarele considerații desprinse din experiența diverselor țări europene în combaterea pandemiei de coronavirus (atât cât este posibil să fie trase concluzii în acest stadiu fluid, în permanentă evoluție, al epidemiei):
- abordarea eficientă în situație de criză sanitară majoră necesită o mobilizare asemănătoare celei de război – atât în ceea ce privește cantitatea de resurse umane și economice care va fi dislocată, cât și coordonarea extremă între diferite zone ale sistemului sanitar, precum și între entitățile din sectorul public/privat și societate în general.
- pentru ca răspunsul să fie coordonat, trebuie aplicate reguli unitare, precum re-organizarea spitalelor, cu crearea de fluxuri de recepție și tratament separate pentru cei infectați și pentru cei neinfectați sau comutarea de la modelul centrat pe pacient la modelul centrat pe comunitate, singurul care oferă un răspuns adecvat pentru întreaga populație.
- testarea extinsă, urmărirea contactelor și carantina – adică ceea ce cuprinde în mod uzual o anchetă epidemiologică; îngrijirea la domiciliu, colectarea de probe direct din locuința pacientului și procesarea lor; eforturile specifice pentru monitorizarea și protecția personalului medical și a lucrătorilor din domeniile strategice și esențiale (de ex. personalul obiectivelor economice strategice, farmaciștii, casierii din supermagazine, membrii forțelor de ordine, îngrijitorii din căminele de bătrâni) nu se pot face decât coordonat, la nivel regional și național, prin autoritatea publică abilitată.
- cu alte cuvinte, nevoia de acțiune imediată și mobilizarea masivă care conduc la un răspuns eficient într-o asemenea criză necesită o „unitate de comandă” ale cărei practici și scopuri nu pot fi compatibile cu abordarea „business as usual”, pro-rentabilitate (cheltuieli cât mai reduse, venituri cât mai mari) a unei afaceri private în domeniul sănătății.
Adăugăm aceste considerații la cele deja exprimate pentru a argumenta de ce tema „privatizării” unora dintre serviciile medicale publice, mai ales a celor de urgență, precum și accesul pe criteriu „concurențial” al unităților din sistemul privat la fondurile publice nu pot fi expediate printr-o ordonanță de urgență, ci necesită o dezbatere largă în societate și în unicul for legiuitor (Parlamentul).
Reținerea sub controlul autorității publice a resurselor necesare gestionării unei crize de tipul celei pe care o traversăm trebuie să aibă prioritate.
Sperăm ca instituțiile cu atribuții strategice și de siguranță națională să recepționeze mesajul nostru și să rezoneze cu acesta.