Am observat numeroase articole și postări de promovare a sărbătorii internaționale a familiei (15 mai), sub titluri care fac referire însă la o zi a… „Familiilor”. Eronat!
Deși ONU a adoptat, într-adevăr, titulatura ce conține forma de plural, ea trebuie evitată pentru că denaturează sensul termenului și neagă însuși rostul instituției familiei.
Modificarea a fost necesară, spun birocrații ONU, pentru a reflecta schimbările legislative în materie, petrecute în unele țări. Mai exact, e vorba despre „familia-curcubeu”, concretizată odată cu legiferarea „căsătoriei” între persoane de același sex sau despre „familia ca o constelație de idei”, cum era definită în dorita Strategie de (re)educare parentală realizată cu ajutorul UNICEF, o monstruozitate pentru moment oprită de la materializare de alerta părinților responsabili din România.
E de înțeles până aici – ONU și restul de organizații internaționale au fost și rămân avocatul acestor schimbări!
Însă, în antiteză cu „constelațiile”, realitatea (faptul concret) din România indică un singur tip de FAMILIE: familia nucleară, formată prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie.
Toate „celelalte familii” la care se poate face referire obiectivă, cum ar fi cea monoparentală, sunt forme derivate ale modelului arătat; ele alcătuiesc categorii diferite, cu structuri, componență și situații juridice diferite.
Spre lămurire, formele sociologice de familie sunt următoarele:
1. Familia nucleară (completă) formată din soț, soție și eventualii lor copii, naturali sau adoptați. Este modelul ideal: tipul de familie care asigură mediul optim pentru nașterea, creșterea și dezvoltarea personală armonioasă a copiilor. Relațiile din această familie sunt: de căsătorie (între soți), de filiație (părinți-copii) și de consangvinitate (între frați).
2. Familia monoparentală, formată dintr-un singur părinte și copiii pe care acesta îi crește, este numită și familia incompletă, lipsind unul dintre părinți prin deces, prin divorț, prin abandonul familiei sau prin decizia personală a părintelui prezent de a-și crește singur copiii. Relațiile în acest tip de familie sunt de filiație și de consangvinitate. Familia monoparentală are ca model de referință familia completă din care provine de multe ori, prin divorț, abandon sau deces – sau în care se transformă, prin căsătoria părinților. În recunoașterea interesului superior al copilului, statul ocrotește pe părintele care îl crește și acordă familiei monoparentale drepturi nediscriminatorii sau, pe alocuri, suplimentare: de exemplu, prin pensia de urmaș, suplinește contribuția financiară a părintelui decedat.
3. Cuplul în concubinaj (uniune consensuală) în care există copii minori poate fi interpretat ca format dintr-o familie monoparentală și un partener al părintelui care are copiii în întreținere, partener care poate fi și părinte al copiilor. Statul ocrotește, ca și în cazul familiei monoparentale, copilul și pe părintele care îl crește. Remarcăm însă că spre deosebire de familia nucleară, cuplul în concubinaj are mai puțină stabilitate, mai ales dacă unul dintre parteneri nu este părinte al copiilor.
4. Familia extinsă sau lărgită, sau, după caz, substitutivă, are în centrul ei familia nucleară, care se completează cu rude prin filiație (bunici, nepoți), prin consangvinitate (unchi, mătuși, veri), prin căsătorie (soți și soții ai/ale rudelor consangvine) sau prin relație de afin (naș). Existența familiei extinse nu presupune menajul în comun și nici obligații pentru creșterea sau îngrijirea rudelor de gradele III și IV. Doar în anumite împrejurări, de exemplu în cazul decesului ambilor părinți ai unui copil sau în cazul moștenirilor, apar drepturi juridice ale membrilor familiei extinse.
Nu există, așadar, vreun temei de reevaluare a noțiunii de familie pentru transformarea sa în „familii”. Nu folosiți acest din urmă termen, nici măcar din intenția lăudabilă de a fi alături de, să spunem, mamele singure cu copii. Nu este cazul – ele au locul și rolul lor și nu sunt în niciun fel desconsiderate de actualul înțeles al cuvântului.
Dacă o faceți, serviți, chiar și fără să vreți, mașina de propagandă a celor mai mari adversari ai familiei însăși: aceia care vor să îi distrugă unicitatea și rolul esențial în societate aruncând-o în irelevanța unei definiții vagi și fluide.