Orice act sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani constituie viol, conform modificărilor adoptate de Parlament la Codul Penal. Dispare noțiunea de consimțământ la actul sexual înainte de împlinirea vârstei de 16 ani, astfel că nu mai este impusă condiția săvărșirii prin constrângere a faptei pentru ca aceasta să aibă caracter penal. Tot ca urmare a acestor modificări, clienții prostituatelor minore (< 18 ani) nu se vor mai putea prevala de faptul că nu ar fi avut cunoștință de vârsta prostitutatei, întrucât fapta va fi sancționată de acum înainte indiferent de acest aspect.
Modificările au survenit după numeroase discuții și scandaluri publice, ca urmare a faptului că unele instanțe au considerat că victimele minore ale unor violuri și-ar fi exprimat „consimțământul”, și ca atare, ar fi dispărut caracterul de infracțiune. De asemenea, indivizii fără scrupule care au exploatat prostituția infantilă se prevalau adesea de faptul că n-ar fi cunoscut vârsta reală a fetei – la sfatul avocaților lor, cam la fel de fără scrupule ca și ei.
Reamintim că interesul organizației noastre pentru această temă dureroasă este vechi (vezi aici, de exemplu). Am participat la dezbaterile din comisia juridică a Senatului pe tema noului Cod Penal, în 2008-2009. În varianta inițială a acestuia, vârsta consimțământului sexual era redusă de la 16 ani la 13 ani. În cele din urmă, legislativul a optat pentru 15 ani – ceea ce actualul Parlament a corectat acum, prin revenirea la 16 ani precum și prin eliminarea noțiunii de consimțământ și majorarea pedepselor.
Astfel, unele din aberațiile Codului Penal Predoiu, care uneori acorda, după cum s-a dovedit în instanțe de-a lungul anilor, mai multă protecție infractorilor vinovați de unele dintre cele mai grave fapte decât victimelor lor, vor dispărea, cel puțin din litera legii.
Evident, după cum ne-am obișnuit simpatizanții, am participat și la dezbaterea acestei noi propuneri legislative, devenită acum lege (aici).
Pe scurt, prin aceste modificări,
- se reglementează distinct infracțiunea de viol săvârşit asupra unui minor, definită ca orice act/raport sexual comis de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani. Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când există circumstanțe agravante (faptă săvârșită prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare). Maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani atunci când există circumstanțe agravante suplimentare (dacă a avut ca urmare vătămarea sau a pus în pericol viața minorului, infractorul este recidivist etc.). Violul asupra unui minor, urmat de moartea victimei, se sancționează cu până la 18 ani de închisoare.
- atunci când minorul a împlinit 16 ani apare și noțiunea de consimțământ, a cărui încălcare generează infracțiunea de viol, definită ca „Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare”. Violul în acest caz se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, pentru circumstanțe agravante.
- se incriminează, în anumite situații, și violul comis de un făptuitor minor contra unei victime minore, prin constrângere sau dacă diferența de vârstă este mai mare de 5 ani.
- în mod similar este reglementată infracțiunea de agresiune sexuală săvărșită contra unui minor, pentru alte acte de natură sexuală decât violul.
- o altă infracțiune incriminată distinct este determinarea sau înlesnirea întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori.
- de asemenea, solicitarea sau determinarea de către un major a unui minor sub 16 ani, inclusiv pe calea mijloacelor de comunicare la distanță, de a comite acte de natură sexuală de orice fel ori de a înregistra aceste acte prin mijloace electronice, este incriminată distinct și se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, chiar dacă actul nu a fost comis.
- se majorează pedeapsa pentru corupere sexuală a minorului sub 16 ani prin determinarea acestuia la a asista la acte sexuale sau exhibiționiste.
- este lărgită definiția noțiunii de incest, care rămâne incriminată penal.
- în fine, dar nu la urmă – ci din contră, foarte important – întreţinerea oricărui act de natură sexuală cu un minor (<18 ani) care practică prostituţia se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă; nu mai există condiția ca făptuitorul să fi cunoscut faptul că persoana prostituată este minoră.