„Marșul pentru Viață” și-a încheiat metamorfoza într-un eveniment politicos, aseptic și, din punctul nostru de vedere ca foști organizatori în București (2011-2013), inutil.
Deși li s-a atras atenția repetat, organizatorii actuali insistă să insereze AN DE AN în comunicatele de presă că marșul „nu militează pentru interzicerea avortului”. O singură propoziție care reduce la derizoriu bunele intenții și eforturile de popularizare și atragere a tinerilor; o afirmație care marchează o complicitate, fie ea și indirectă, cu unul dintre relele cele mai mari ale acestei lumi.
Am înțeles, omenește, dorința organizatorilor de a se ecrana în fața atacurilor venite dinspre establishment-ul feminist. Dar, dacă nu se dorea să fie cerută, în mod expres, protejarea prin lege a vieții umane intrauterin, cel puțin ar fi trebuit evitată delimitarea. Nu trebuia vreun act de curaj; era suficient să fie evitate actele de lașitate.
Chiar dacă toate autoritățile publice susțin reglementarea normativă a dreptului la avort și îl consideră pe acesta drept o libertate, avortul nu devine nici moral, nici riguros legal. Nu este posibil ca legea să consacre simultan dreptul la viață și în același timp să tolereze acte producătoare de moarte. Actele contrare vieții sunt ilegale, pentru că atât Constituția cât și instrumentele juridice internaționale consacră și garantează dreptul la viață.
Faptul că toate „statele civilizate” (sintagma folosită până la îngrețoșare) consideră că dreptul la viață este garantat numai după naștere rezultă din concepția seculară feministă, profund eronată, conform căreia nu i se recunoaște calitatea de persoană umană embrionului uman, lipsindu-l astfel de dreptul de a fi protejat de agresiuni. Asta cu toate că nimeni nu pune la îndoială faptul că embrionul uman este viu și este o ființă umană.
Cu siguranță și organizatorii Marșului pentru viață știu aceste lucruri, tocmai de ceea pare de neînțeles insistența asupra delimitării de oricare inițiativă de a denumi răul pe numele său: rău.
Mai mult, anul acesta tema evenimentului și a manifestărilor conexe include cuvântul magic și corect politic „egalitate”. Dar, cum în natură nu există egalitate, aceasta poate fi doar construită, sub forma unui concept normat juridic – acela al egalității de șanse. Ce ocazie grozavă ar fi fost să reafirmăm că această egalitate este imposibil de onorat în situația în care avortul a ajuns să fie considerat la fel de accesibil ca o extracție de măsea, și că bietul copil măcelărit n-apucă să mai exercite nicio egalitate de șanse!
În lipsa busolei, oricât de nobile i-ar fi intențiile și de numeroasă participarea, Marșul românesc pentru viață nu se poate decât rătăci în irelevanță. Până și noua siglă reflectă aspectul aseptic, lipsit de căldura și personalitatea desenelor în culori pastel, pe care până acum organizatorii le pregăteau special.
Bogdan Stanciu și colegii
PS – Cu toate referirile la Marșul din Statele Unite ale Americii, similitudinile între Marșul pentru Viață și March for Life se opresc la denumire și formă de manifestare. Organizatorii americani au strânse legături cu mediul politic și n-au nicio reținere în a califica avortul drept ceea ce este – un act criminal – ori din a susține forțele politice care caută să repare enorma nedreptate comisă prin legiferarea lui. La Curtea Supremă a Statelor Unite se judecă, în aceste luni, o cauză care poate răsturna infama decizie care din 1973 a permis avortarea a zeci de milioane de copii.
PPS – Colegii de la Darul Vieții, organizatorii tradiționali din Timișoara, zic cam același lucru ca noi.