Neobosiții colegi din mișcarea pro-life americană au repurtat o victorie mare și dătătoare de speranță.
Texas este primul stat unde intră în vigoare „legea bătăilor inimii”: avortul la cerere va fi prohibit după vârsta la care este posibilă detectarea bătăilor inimii. Adică, după 6 săptămâni.
Legea adoptată de parlamentul statal (dominat, evident, de Republicani) și promulgată cu entuziasm nedisimulat de guvernatorul Abbott a fost contestată în instanțe de organizațiile pro-avort. În cele din urmă, a fost sesizată și Curtea Supremă federală, care însă a refuzat să audieze cauza, așa încât legea a intrat în vigoare ieri.
Pentru cei nefamiliarizați cu sistemul legislativ și judiciar american, precizăm că nu doar actele normative de rang inferior sau măsurile administrative ci și legile pot fi contestate în instanță de cetățeni sau de ONG-uri, într-un sistem oarecum similar contenciosului de la noi. Deasupra legilor locale sau statale se află legile federale, iar deasupra instanțelor locale stau curțile de apel, curțile supreme ale fiecărui stat, iar peste toate tronează Curtea Supremă de la Washington DC, care joacă și rol de tribunal constituțional. Un sistem stratificat, în care limitele puterii și jurisdicției diverselor instituții sau entități sunt destul de fluide.
Statele Unite sunt o țară a contrastelor așa cum poate nu există o alta. Aici se găsește cea mai puternică și mai eficientă mișcare pro-vita din lume și tot aici avortul are un regim juridic aproape lipsit de restricții. În urma a două decizii ale Curții Supreme din 1973, au fost îndepărtate toate barierele care restricționau avortul. Cu alte cuvinte, teoretic, în SUA poți avorta legal până la momentul nașterii, cel puțin în unele state așa-zis „liberale” (conduse de Democrați).
Din cauza acestor decizii (date în cauzele „Roe contra Wade” și „Doe c. Bolton”) impunerea de restricții prin lege este extraordinar de dificilă, adversarii obținând relativ ușor anularea lor, prin invocarea autorității de lucru judecat de Curtea Supremă.
Lumea însă merge înainte, generațiile se schimbă și în urma muncii stăruitoare a organizațiilor pro-vita, tinerii americani de azi sunt în majoritate favorabili protejării copilului nenăscut, prin impunerea de limite. Până acum, aceste limite au fost mai mult administrative – diverse bariere jurisdicționale sau birocratice care îngreunează activitatea clinicilor de avort. Nu fără efecte: în multe din statele conservatoare din Sud abia dacă există câteva astfel de clinici. De ieri însă, există și o lege care blochează majoritatea avorturilor într-un stat întreg, Texas.
Pendulul istoriei începe să alunece în direcție opusă și în sălile de judecată. Curtea Supremă – ale cărei puteri în SUA sunt practic nelimitate, judecătorii fiind mandatați pe viață și având imunitate aproape absolută – a refuzat, pentru prima dată în aproape 50 de ani, să audieze o plângere privind legislația care limitează avortul.
Suntem în apropierea unei alte cauze majore: dosarul „Dobbs contra Jackson Women’s Health”, privind o restricționare a avortului în statul Mississippi, a fost remis către Curtea Supremă federală și constituie, așa după cum ambele părți sunt de acord, o provocare directă la adresa „Roe contra Wade” și a regimului juridic al avortului la nivel național. Prin refuzul de a anula legea din Texas, Curtea Supremă semnalează că privește favorabil revenirea deciziei privind dreptul la viață și avortul în seama statelor – așa cum a și fost înainte de nefericita eroare judiciară din anul 1973.
Ne hazardăm poate, dar… dacă America se va întoarce cu fața către Dumnezeu și va pune capăt acestui masacru căruia i-au căzut victimă peste 45 de milioane de copii, poate că decăderea materială și mizeria morală care îmbolnăvesc de moarte națiunea de peste ocean vor fi oprite.
„Şi se va smeri poporul Meu, care se numeşte cu numele Meu, şi se vor ruga şi vor căuta faţa Mea, şi se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor şi le voi tămădui ţara.” (2Paralipomena 7:14)
–
Comentând critic legea din Texas, organizația americană „Templul Satanic” ne ajută să scăpăm de orice dubii: avortul ESTE sacrificiu uman ritualic și are o legătură foarte strânsă cu spiritualitatea și religia. Orice judecată de valoare asupra avortului iese din sfera considerațiilor strict seculare.
(Poate părea șocant pentru unii, dar Templul Satanic este un cult, aflat la egalitate, din punct de vedere al tratamentului juridic, cu oricare altul, inclusiv cu Biserica Ortodoxă din America. TS se află sub protecția Primului Amendament al Constituției SUA. Una din bizareriile Americii…)
–
Fiecare se laudă cu ce a realizat în viață. Unii cu copiii crescuți și educați, alții cu numărul avorturilor făcute.
Legea pro-viață care a intrat în vigoare în Texas a stârnit toți demonii.
–
În ultima zi înainte de intrarea în vigoare a legii pro-viață, un medic din Texas a făcut, vreme de 17 ore continuu, 67 de avorturi.
Trebuie să spunem că în SUA clinicile de avort sunt dedicate acestei activități. Personalul care le deservește, la fel. Cu alte cuvinte, există medici care fac DOAR avorturi, zi de zi, zeci de ani.
Acești medici sunt primii care știu ce înseamnă ceea ce fac; și o fac cu bună știință și la alegerea lor.
Fiecăruia, plata faptelor sale!