Încă o premieră din partea președintelui Trump: a solicitat, în discursul anual despre starea națiunii, modificarea legislației federale privind avortul, pentru suprimarea avorturilor în stadiul avansat al sarcinii.
Spre lămurire celor care se întreabă ‘de ce doar atât’: în 1973 avortul a fost declarat, prin 2 decizii ale Curții Supreme, drept constituțional federal – deci în toată țara – oricând pe timpul sarcinii. Întrucât în SUA deciziile instanței supreme constituie precedent cu putere de lege, modificarea regimului juridic instituit pe cale jurisprudențială este excepțional de dificilă. Aceasta poate fi făcută doar printr-o altă decizie a Curții Supreme sau, în anumite limite și cu anumite condiții, prin vot al parlamentului federal (Congresul).
Prohibiția procedurii barbare, absolut inumane a avortării unui copil viabil (practic o crimă cu premeditare și circumstanțe agravante) este un posibil ‘cel mai mic numitor comun’ la care s-ar ajunge în Congres și un pas, primul dar foarte important, către revenirea la o legislație justă, care să protejeze viața umană în toate stadiile sale.
Cum însă în Congres politicienii cu adevărat pro-viață sunt minoritari, speranțele mișcării provita americane se leagă, dincolo de acest ‘cel mai mic numitor comun’, de Curtea Supremă, ai cărei membri sunt numiți pe viață de Președinte, cu aprobarea Senatului. Trump a avut deja ocazia de a numi doi judecători, iar un al treilea ar asigura majoritatea necesară revizuirii cauzelor ‘Roe’ și ‘Doe’ din 1973… Acum puteți înțelege panica și reacțiile isterice ale stângii americane privitor la acest subiect, încercarea de a-l distruge pe judecătorul Brett Kavanaugh.
Abordarea avortului în cel mai important discurs anual al președintelui, cu mare acoperire media, nu poate produce decât neliniște celor care caută să suprime discursul pro-viață și să inducă impresia că ‘dreptul la avort’ e un subiect închis.
Donald #Trump rămâne același politician plin de surprize…