Am fost sesizați, prin intermediul d-lui deputat de Suceava Petru-Gabriel Negrea, de un cetățean din orașul Rădăuți asupra unei situații apărute în familia d-sale ca urmare aplicării unei prevederi legale. Dl. F. a primit în adopție doi copii, iar conform legii în vigoare, pentru copilul care la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției împlinise 3 ani, adoptatorul a primit sprijinul financiar prevăzut (indemnizație de sprijin în cuantum de 793 lei/lună), în timp ce pentru celălalt, care avea vârsta de 2 ani și 8 luni la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, cererea de acordare a indemnizației i-a fost respinsă (imaginea 1).
Adoptatorul apreciază că situația „prezintă o discriminare [pe criteriu de] vârstă a copiilor adoptați, unde sunt lezate discriminatoriu drepturile si indemnizațiile lor” și cere ca ambii copii „să beneficieze de indemnizații și drepturi egale, mai ales că fac parte din aceeași familie, dar în acest caz se regăsesc sute sau poate mii de copii care datorita unei date, care poate diferi de la o zi sau o lună, să nu beneficieze de acestă indemnizație.”
Art. 100^1, alin.1, litera.a, din Legea nr.273/2004 privind procedura adopției prevede următoarele:
Care pare să fie așadar motivația pentru care legea face această distincție între copiii adoptați la vârsta de 3 ani și cei adoptați la vârste mai mici? Este ea discriminatorie sau nu?
Observăm că prevederea în cauză a fost introdusă prin Legea nr. 268/2020, al cărei inițiator a fost Guvernul. La expunerea de motive, se motivează astfel modificarea propusă (și adoptată de Parlament):
Cu alte cuvinte, scopul soluției legislative este încurajarea adopției copiilor de vârstă „mai mare”, care, cu certitudine, constituie majoritatea în rândul celor declarați adoptabili (70-80% dintre copii adoptabili au între 7 și 13 ani, conform datelor comunicate de Guvern în 2023). Guvernul apreciază sintagma „vârstă mai mare” drept 3 ani sau mai mult.
De asemenea, Consiliul Economic și Social, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Legislativ nu au adus actului observații de legalitate sau de tehnică legislativă.
Studiind sentința civilă nr. 416/2022 a Curții de Apel Timișoara privind anularea art. 83 alin. (1) din anexa la H.G. nr. 579/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei (comentariu), constatăm că reclamanta invocă o situație oarecum similară, considerând nelegală/discriminatorie cerința conform căreia beneficiul acordării indemnizației lunare de sprijin în temeiul legii se aplică exclusiv în cazurile în care hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției a rămas definitivă după data intrării în vigoare a Legii nr. 268/2020, dânsa având doi copii adoptați, unul după și unul înainte de intrarea în vigoare a legii amintite.
Instanța a decis anularea prevederii din actul administrativ, motivând că, având în vedere obligația statului și a autorităților publice de respectare a principiului prevalenței interesului superior al copilului, reglementarea criticată îi discriminează pe copiii care au fost adoptați prin hotărâri judecătorești rămase definitive anterior intrării în vigoare a Legii nr. 268/2020 și care fac parte din categoriile prevăzute de art. 100^1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 273/2004.
Totuși, în cazul persoanei din Rădăuți, pe lângă faptul că este vorba nu despre un act administrativ ci despre o lege, ce presupune așadar corectare pe cale legislativă, noi nu am putut identifica o situație de discriminare, întrucât legea nu distinge aici între copiii de 3 ani împliniți care au fost adoptați înainte, respectiv după, intrarea în vigoare a legii, ci între categorii diferite de copii, adică între copiii de 3 ani și cei care nu au împlinit încă 3 ani, la fel cum o face între cei cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, pe de o parte, și cei care au 7 ani împliniți, pe de alta, pentru ultima categorie prevăzând că indemnizația se majorează cu 50%. Cu alte cuvinte, nu găsim o diferențiere injustă (contrară legislației și Constituției), ci o diferențiere justă, în ipoteza inițiatorului, similară cu cea avută în vedere la stabilirea alocației de stat pentru copii, de asemenea diferențiată.
Eivdent, legiuitorul (Parlamentul) are toată libertatea să răspundă pozitiv cererii adoptatorului din Rădăuți (cerere care este de înțeles, omenește vorbind). Inițiatorul amendării legii în vigoare va trebui să identifice mai ales:
- căile prin care să convingă Guvernul, care trebuie consultat, să renunțe la ipoteza avută în vedere inițial, aceea de stimulare a adoptării copiilor mai mari, și
- sursele de finanțare pentru această soluție, surse a căror precizare este obligatorie în cazul propunerilor legislative cu impact bugetar.
Paragraful modificat (art. 100^1, alin. 1, lit. a din Legea nr. 273/2004) ar urma să aibă forma:
„a) are vârsta de cel mult 6 ani;”