Senatul a respins propunerea legislativă de majorare a alocației de stat pentru copii. Comisia de specialitate a motivat opțiunea prin „nesustenabilitatea impactului bugetar” în acest moment (2,9 miliarde lei impact suplimentar = 0,31% din PIB).
Foarte sustenabil este, în schimb, impactul bugetar al serviciilor secrete: cca. 3,5 miliarde lei. ‘Trăiți!
Pe de altă parte, analizând propunerea legislativă constatăm că:
- are deficiențe de tehnică legislativă,
- nu prevede și majorarea alocației pentru copiii cu handicap de la 3 la 18 ani,
- nu este prevăzut impactul asupra bugetului consolidat pe termen lung, așa cum cere legea.
O propunere de lege scrisă neglijent și superficial, care nu putea fi adoptată în această formă.
La rândul său, expunerea de motive oferă aceleași lamentații despre alocația cea mai mică din UE și despre contextul crizei demografice.
De ce ridicolă? Pentru că toți politicienii cunosc situația demografică dezastruoasă în care se află România (în 2018 s-au născut cei mai puțini copii din istoria înregistrărilor statistice moderne) și totodată li s-a adus la cunoștință că majorarea alocației pentru copii nu aduce, singură, niciun plus la natalitate. Pentru aceasta este nevoie de un program coerent, consistent și pe termen lung de redresare demografică.
De ce nu s-a făcut așa ceva până acum? În primul rând pentru că efectele benefice generale (constante și consistente) ale redresării populației ca urmare a redresării componentei majore a mișcării naturale a populației (natalitatea) apar și se manifestă la 25-35 de ani de la debutul măsurilor de stopare a declinului demografic. Strategizarea și implementarea acestora este o problemă de voință politică, la fel cum este și una de transformare culturală a populației.
Cu alte cuvinte, ați ghicit, nu aduc voturi la orizonul unui ciclu electoral. Plus că sunt foarte greu de planificat, necesitând cooptarea de specialiști de marcă din mai multe domenii și un acord politic trans-partinic.
E mai simplă aruncarea în scenă, periodic, a câte unui proiect de lege, fără șanse de la bun început, pentru majorarea alocațiilor…
În rest, liderii noștri rămân imposibil de scos din starea de transă în care se află și în care unicele subiecte sunt penalii, justiția, ordonanța, m*** PSD.
Ca să nu părem puși doar pe critică, precizăm că atât Sănătatea cât și Educația au primit bugete sensibil mai mari anul acesta.