Organizații non-guvernamentale reprezentative au trimis ministrului Educației o scrisoare de bun-venit la numirea în funcție și pentru a aborda o serie de probleme de actualitate cu care se confruntă învățământul românesc astăzi: înlocuirea manualelor tipărite cu cele digitale, reducerea vârstei de școlarizare minimă obligatorie și „educația sexuală” în școli. Printre semnatari: Alianța Familiilor din România, Federația Organizațiilor Ortodoxe PRO VITA din România, Asociația Familia Tradițională, Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”.
Scrisoare deschisă adresată domnului Mihai Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,
privind unele probleme cu care se confruntă învățământul românesc
Stimate domnule ministru,
Vă felicităm pentru numirea în importanta funcție de demnitate publică și vă urăm un an rodnic pe plan profesional și personal!
Această scrisoare deschisă reflectă unele dintre preocupările și îngrijorările noastre legate de problemele și provocările cele mai acute cu care se confruntă sistemul românesc de învățământ.
În speranța stabilirii unui dialog consistent și sistematic, vă propunem să reflectați asupra opiniilor noastre privind:
- Înlocuirea manualelor tipărite cu cele digitale
- Reducerea vârstei de școlarizare minimă obligatorie
- „Educația sexuală” în școli
1. Cu privire la iniţiativa introducerii tabletelor în locul manualelor, începând cu clasele primare, suntem de părere că această măsură se va răsfrânge negativ asupra procesului de învăţământ, conducând la o scădere fără precedent a abilităţilor cognitive şi a nivelului şcolar. Aceste afirmaţii sunt susţinute de studiile realizate în ultimele două decenii, care au ajuns la următoarele concluzii:
– lectura pe suportul digital este cu 20% – 30% mai lentă decât pe suport de hârtie şi cu 50% mai lentă dacă este vorba de lectură online; (Bailey, 1999, Spencer, 2006)
– lectura efectuată pe monitor consumă mai multe resurse mentale decât cea pe hârtie şi totodată face mai dificil procesul de reamintire ulterioară a textului. (Wastlund 2005; 2007) Lucrul pe computer conduce la un nivel mai înalt de oboseală şi la o senzaţie crescută de stres aferentă respectivei sarcini. (Wastlund, Reinkikka, Norlander & Archer 2005) Citirea de naraţiuni lineare şi texte descriptiv-explicative pe un ecran de computer conduce la o înţelegere mai slabă a textelor lecturate decât citirea aceloraşi texte de pe hârtie (Mangen. A, Walgermo, B.R., & Brønnick, K. 2013).
– citirea de pe ecran reduce capacitatea memoriei de lucru (Mayes, Sims & Koonce, 2001), dar şi memoria de lungă durată, deoarece procesarea informaţiei de pe suport digital nu se face pe hipocampus, zona din creier care răspunde de procesul de memorare, ci în striatum (Poldrak & Phoerbe, 2007).
– atât multitasking-ul cât şi hipertextualitatea pe care le oferă tableta afectează puternic atenţia, memorizarea, învăţarea şi performanţa şcolară. (Poldrack & Foerde, 2007, Lin & Lee 2009)
– cele mai importante efecte ale mediului digital asupra învăţării sunt date de mecanismele metacognitive, care sunt afectate major până la blocare în cazul lecturii şi învăţării după ecran. Mecanismele metacognitive sunt cele care favorizează dispoziţia pe care o are un om pentru învăţare şi capacitatea pe care o are de a-şi organiza procesul de învăţare, a-şi fixa obiectivele şi a le realiza. Copiii care stăpânesc bine procesul metacognitiv se dovedesc mult mai performanţi în şcoală, chiar dacă alocă mai puţin timp învăţatului. (Ackerman & Goldsmith 2011)
2. În cursul anului 2014, fostul ministru al educației a afirmat că are în vedere reducerea vârstei de începere a învățământului obligatoriu până la trei ani, în următorii „patru-cinci ani”. Motivațiile invocate au fost calitatea superioară a educației într-o formă instituționalizată, socializarea mai bună și învățarea de la colegi. Întrucât, ulterior, dl. prim-ministru a afirmat că este necesară o dezbatere națională în această privință, ținem să atragem atenția asupra unor aspecte:
– Argumentele curente pentru scăderea vârstei de începere a școlarizării nu au un suport științific concludent, conform unor rapoarte de cercetare din Irlanda de Nord și Anglia (țări europene cu cea mai scăzută vârstă de școlarizare, 4 ani) dar și de pe plan mondial. (C. Perry, 2011; C. Sharp, O’Donnell, 2007, S.P. Suggate, 2009) În schimb, o serie de cercetări recente evidențiază efecte negative semnificative ale angajării premature a copiilor în activități de învățământ instituțional, în special în cele de tip formal. De exemplu, Terman Life Cycle Study din SUA, un studiu longitudinal desfășurat pe perioada a peste opt decenii, arată că, în medie, școlarizarea timpurie este asociată cu „rezultate mai slabe, inclusiv pregătire mai slabă la matematică, educație mai scăzută în ansamblu, anumite dificultăți la mijlocul vieții, consum mai mare de alcool și o mortalitate mai mare.” (M. Kern & S. Friedman, 2009; S. Friedman, 2011) Autorii conchid că maturitatea psihologică și gradul general de pregătire pentru situația școlară, iar nu inteligența și vârsta, sunt factorii relevanți pentru a decide când ar trebui copiii să meargă la școală. De asemenea, alte studii scot în evidență scăderea motivării de a citi și o înțelegere mai slabă a textelor la copii care încep mai timpuriu (5 ani) să învețe să citească. (S.P. Suggate, E. Schaughency & E. Reese, 2013)
– În acord cu cercetările de neuropsihologia dezvoltării, considerăm că aspectul cel mai important îl reprezintă efectul școlarizării timpurii asupra relației copiilor cu părinții lor. Studierea tipurilor de relații între copii și părinți în primii ani de viață arată că acestea sunt decisive pentru sănătatea mintală a copiilor și dezvoltarea lor de-a lungul întregii vieți. (M. Hyson & H.B. Tomlinson, 2014) În acest sens, autorități de talie mondială în domeniul științelor dezvoltării atrag atenția că scăderea influenței parentale în aducația copiilor în favoarea influenței grupului de copii de vârstă apropiată („peer orientation”) subminează unitatea familiei, periclitează dezvoltarea sănătoasă și favorizează o cultură a tinerilor bazată pe ostilitate și hipersexualizare. (G. Neufeld & Gabor Maté, 2011)
De asemenea, studii efectuate în Norvegia demonstrează efectul pozitiv pe care creșterea timpului dedicat îngrijirii copiilor acasă – prin reducerea timpului de lucru al mamelor – îl are asupra performanțelor școlare ale acestora, în timp ce participarea mamelor pe piața forței de muncă este corelată cu efecte negative asupra educației și succesului ocupațional al copiilor. (E. Bettinger et al, 2013; V.F. Haaland, 2013) Alte studii recente probează faptul că copiii părinților cu un statut socio-economic și educațional mai bun au performanțe de dezvoltare, inclusiv școlare, mai bune. (J. Horstschräer & G. Muehler, 2014)
3. Pe subiectul „educației sexuale” am remis ministerului și comisiilor de specialitate ale Parlamentului numeroase puncte de vedere în ultimii 3 ani, de când există presiuni tot mai insistente venite din partea unor organizații non-guvernamentale ideologizate și care pretind în mod fals că ar deține „expertiză” în acest domeniu, pentru introducerea în trunchiul comun a unei astfel de materii, de sine stătătoare sau inclusă în „educația pentru sănătate” la modul general.
Nedorind să reluăm conținutul acestor memorii, ne limităm la a afirma ideea principală a acestora, anume că acest tip de educație trebuie să rămână în primul rând în sfera şi de competenţa familiei. Dacă ea se va face totuși în școli, materia trebuie construită pe premisele oferite de valorile și criteriile morale creștine în abordarea sexualității și în nici un caz nu trebuie să constea în predarea mecanicii actului sexual și a unei iluzorii „protecții” față de sarcină și de bolile cu transmitere sexuală. În orice caz, în virtutea dreptului constituțional conferit părinților de a asigura „potrivit propriilor convingeri” educaţia copiilor lor, trebuie prevăzută posibilitatea acestora de a decide dacă minorii aflați în grija lor urmează aceste cursuri sau nu.
Ne permitem să subliniem că insistența pe introducerea unei asemenea materii obligatorii, fără a ține cont de interesul real al copiilor, este de natură să declanșeze conflicte majore între autorități și societatea civilă, așa cum s-a întâmplat în alte țări din Europa, în ultimii ani.
Tendința statului român de a-și asuma un rol „paternalist” în educația și dezvoltarea copiilor prin măsuri cum sunt cele semnalate mai sus este pentru noi extrem de îngrijorătoare. Toate cercetările confirmă vechea înțelepciune a valorii unice a celor „șapte ani de acasă” și demonstrează că politicile educaționale ar trebui să țină cont într-o măsură mult mai mare de preferințele părinților. Or, din nefericire, în țara noastră, contrar prevederilor Constituției și legislației în vigoare, rolul părinților în educarea copiilor este minimalizat continuu și accentuat de către autorități.
În așteptarea răspunsului dvs., vă asigurăm de prețuirea noastră.
SEMNATARI
- Alianța Familiilor din România
- Federația Organizațiilor Ortodoxe PRO VITA din România
- Asociația Familia Tradițională
- Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika” (doar pentru punctele 2 și 3)
- Asociația Generală a Românilor Uniți (Greco-Catolici) din România
- Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă
- Asociația Dascălilor din România
UPDATE 20 februarie 2015: Răspunsul Ministerului Educației și Cercetării Științifice