PRO VITA (București) s-a alăturat altor zeci de asociații și fundații pro-familie într-o poziție comună cu privire la proiectul „România Educată”, pus în dezbatere publică de administrația prezidențială și realizat de aceasta împreună cu experți din domeniu.
Observațiile și propunerile din Memoriul realizat de Alianța Părinților vizează aspecte precum reducerea vârstei minime pentru școlarizarea obligatorie, „educația parentală”, folosirea tehnologiei în procesul de învățământ sau promovarea în școli a „diversității”.
Dincolo de aspectele punctuale, din Memoriu transpare, ca un numitor comun, preocuparea semnatarilor față de repetatele, în ultimii 15-20 de ani, încercări de restrângere a autorității parentale. De la eliminarea simbolurilor religioase din școlile publice la promovarea avortului și a contracepției la adolescenți, de la obligativitatea grădiniței la înființarea avocatului copilului, de la cazul Bodnariu la recenta infamă „Strategie privind educația parentală”, de la vaccinarea obligatorie la suprimarea informării publice pe această temă, vizată a fost mereu slăbirea autorității părintelui.
Dar nu pentru ca această autoritate să-i fie transferată, așa acum se pretinde, copilului. Soarta lui, de care depinde soarta societății de mâine, va fi decisă de tot de adulți, doar că aceștia nu vor mai fi părinții, ci funcționarii statului și „experții”. Ultimii, departe de a fi cenzori ai autorității publice, participă nemijlocit la extinderea ei, interesul lor fiind adesea unul pecuniar. Spre exemplu, în „Strategia de educație parentală” erau prevăzute să fie alocate sume enorme al căror beneficiar erau chiar grupurile de „experți și ONG-uri” ce urmau să realizeze campaniile de „educare” a părinților.
Pe măsură ce strategiile care să „promoveze drepturile copilului” și instituțiile care să poată fi „sesizate cu încălcarea drepturilor copilului de către persoane private” se înmulțesc îngrijorător, remarcăm absența, din aproape oricare document și strategie, a referirilor la o încălcare a drepturilor copilului de către autoritatea publică.
Și în cazul „României Educate”, supus scrutinului este, în mod eronat, tot părintele. Proiectul abundă în abordări paternaliste și tehnocratice, bazat pe competența presupus superioară a experților și tehnocraților, iar părintele este văzut doar ca un beneficiar secundar, pasiv al acestor politici.
Semnatarii Memoriului – Alianța Părinților împreună cu cele 60 de asociații și fundații pro-familie – insistă, în primul rând, ca autoritatea publică să fie prezentă cât mai limitat în viața familiei. Dacă ne dorim ca ea, familia, să redevină centrul vieții sociale, să fie redusă sărăcia, să fie îmbunătățită starea generală de sănătate ori să crească nivelul de educație, trebuie stopat „ajutorul” dat cu forța de binomul alcătuit dintr-un Stat greoi, incapabil, în general, să gestioneze până și treburi publice esențiale, și o pleiadă de ONG-uri producătoare de strategii și de „experți” cu o orientare ideologică cel puțin discutabilă.