Pe 26 iunie a.c., la Geneva, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat o rezoluție pentru „Protecția familiei”, în ciuda opoziției din partea Statelor Unite, a țărilor Uniunii Europene și a altora. România s-a alăturat țărilor opozante. Rezoluția, care recunoaște importanța familiei pentru societate și indivizi și necesitatea ca statul să o protejeze, a trecut cu 26 de voturi pentru, 14 împotrivă și 6 abțineri. Printre inițiatorii rezoluției se află Federația Rusă, Nigeria și Indonezia.
În timpul dezbaterilor, Consiliul respinsese un amendament care submina această rezoluție, amendament ce promova conceptul fals de „diverse forme ale familiei”, ca opus familiei naturale, bazată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie.
Rezoluția cere „acțiuni concertate pentru consolidarea politicilor și programelor centrate pe familie, ca parte a unei abordari cuprinzatoare integrate a drepturilor omului și dezvoltarii”; recunoaște că „familia are responsabilitatea principală pentru educarea și protecția copiilor”; susține că familia este „mediul natural pentru creșterea și bunăstarea tuturor membrilor săi și în special a copiilor” și descrie familia ca fiind „elementul natural și fundamental al societații, care are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului”.
Au votat contra: toate țările UE reprezentate în acel moment la Consiliu – Austria, Cehia, Estonia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, România, Marea Britanie; de asemenea, Chile, Japonia, Muntenegru, Coreea de Sud și SUA. Argentina, Brazilia, Costa Rica, Mexic, Peru și Macedonia s-au abținut. Rezoluția a fost inițiată de Rusia, Egipt, Qatar, Uganda, Angola, Bahrein, Bangladesh, Benin, Bosnia și Herzegovina, Botswana, Burkina Faso, China, Coasta de Fildeș, El Salvador, Etiopia, Indonezia, Iordania, Liban, Mauritania, Maroc, Namibia, Nigeria, Filipine, Sierra Leone, Sri Lanka, Sudan, Tunisia și Zimbabwe.
Susținătorii au dorit să marcheze astfel a 20-a aniversare a Anului International al Familiei, mai ales că Consiliul Drepturilor Omului nu adoptase niciodată o rezoluție asupra familiei.
Rezoluția nu a fost pe placul țărilor care dau drepturi cuplurilor coabitante de același sex ca și familiilor autentice.
Intrigați de votul reprezentantului României, țară care, ca și Italia și Irlanda recunoaște doar familia naturală dar a votat contra rezoluției, am adresat o scrisoare ministerului de Externe de la București, solicitând lămuriri și confirmarea sau infirmarea datelor noastre:
„Din datele pe care le deținem, niciuna dintre țările membre ale U.E. care au avut un reprezentant participant la ședință, inclusiv România, nu a votat favorabil acestei Rezoluții.
Vă rugăm să ne răspundeți la următoarele întrebări:
- Cum a votat reprezentantul României la proiectul de rezoluție menționat?
- Dacă a votat contra sau s-a abținut, pentru care motiv a făcut-o?
- Dacă a votat contra sau s-a abținut, cum vă explicați că reprezentantul României a acționat contrar legilor propriei țări, care definesc clar familia și exprimă voința și valorile culturale și istorice ale poporului român?”
UPDATE 5 august 2014 – Răspunsul dat de reprezentanții diplomației românești nu confirmă și nici nu infirmă că delegatul din partea României a votat împotriva rezoluției. Cum însă acest lucru este clar, în lipsa unui răspuns concret, opinia noastră este că România a votat la fel ca celelalte țări UE și ca SUA pentru simplul motiv că România nu mai are, de fapt, o politică externă proprie, nici atunci când legile țării și bunul simț cer imperios un vot separat de cel al celorlalte țări din Uniunea Europeană.