București, 12.12.2022
Către:
- Domnul prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății
- Doamna Adela Cojan, președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
Spre știință:
- Domnului Nicolae-Ionel Ciucă, Prim-Ministru al României
- Doamnei Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului si Egalității de Șanse
- Domnului prof. univ. dr. Daniel Mureșan, Președintele Societății de Obstretică și Ginecologie din România
- Domnului prof. univ. dr. Daniel Coriu, Președintele Colegiului Medicilor din România
SCRISOARE DESCHISĂ
Accesul gratuit la avort este contrar intereselor reale ale femeii, ale familiei, ale societății în ansamblu, precum și obiectivelor programului de guvernare
Ca urmare a Scrisorii Deschise din data de 16 noiembrie 2022, adresată ministrului Sănătății, domnului prof. univ. dr. Alexandru Rafila, și președintei Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, doamna Adela Cojan prin care Asociația Moașelor Independente, Centrul FILIA, Coaliția pentru Egalitate de gen și Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor solicită ca plata întreruperilor de sarcină la cerere să se facă din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate, vă facem cunoscut:
I. Argumentele oferite sunt fie trunchiate, fie subiective, fie irelevante
Scrisoarea deschisă din data de 16 noiembrie 2022 nu este susținută de niciun argument legal și nu se bazează pe niciun drept constituțional. Autorii nu au oferit niciun argument obiectiv, bazat pe date statistice reprezentative național, pentru care avortul la cerere ar trebui plătit din banii publici. Dimpotrivă, se folosesc de informații trunchiate, subiective, istorice, irelevante, uneori chiar șocante[1], așa cum vom arăta succint mai jos:
- În scrisoare se face referire la un raport de cercetare – despre care doar se amintește[2], fără a fi integrat scrisorii sau a fi indicat o sursă pentru a putea fi consultat – total irelevant, având în vedere că pentru cele 171 de spitale menționate nu se specifică locația și repartizarea pe teritoriul României, aspect esențial pentru a putea face o statistică obiectivă pentru întreg teritoriul țării. În plus, raportul vizează perioada de pandemie, o perioadă atipică, ce nu poate fi generalizată.
- Autorii menționează faptul că în trei județe din țară nu există acces la avort, fără a explica din ce cauză se întâmplă acest lucru. Dacă lipsa de medici specialiști sau a spitalelor este cauza, cum ar putea gratuitatea avortului să modifice situația?
- Un alt argument expus în scrisoare este reprezentat de Rezoluția Parlamentului European din iulie 2022 referitoare la decizia Curții Supreme din SUA de a anula în Statele Unite drepturile legate de avort fără a specifica faptul că aceasta nu produce nicio obligație asupra statelor membre UE. Mai mult, amintim că Uniunea Europeană nu are competența de a defini politica de sănătate la nivel comunitar. Fiecare stat membru are dreptul, în domeniul sănătății, să-și definească valorile ce-l reprezintă[3] și să le reglementeze în consecință, motiv pentru care Rezoluția Parlamentului European este, din nou, un argument fără relevanță.
- Solicitarea cu privire la plata avortului la cerere din bugetul FNUASS se bazează și pe anumite experiențe ale unor paciente (nu știm câte) și expertiza unor organizații (din nou, nu știm câte). Expertiză au, însă, și organizațiile pro-viață, iar din această expertiză rezultă pericolul pe care-l reprezintă bagatelizarea avortului prin gratuitatea acestuia, având ca urmări scăderea responsabilității față de viața sexuală, în special în rândul tinerilor, dar și, paradoxal, creșterea numărului de sarcini nedorite. Există, totodată, și experiențele femeilor care sunt abuzate psihic de parteneri sau de familie să facă avort împotriva voinței lor, iar faptul că avortul presupune costuri este de multe ori singura lor scăpare de a stopa presiunea psihică și de a nu renunța la sarcină.
- Menționăm că autorii scrisorii pornesc de la prezumția că motivul pentru care femeile, în special cele vulnerabile, nu au acces la avort este cel al situației financiare al femeii în cauză fără a arăta, însă, vreo dovadă în acest sens. Pentru a ajunge la o concluzie corectă în această direcție este nevoie de studii temeinice, pe un eșantion reprezentativ statistic la nivel național, pentru a vedea care sunt și celelalte motive pentru care o femeie nu ar avea acces la avort și a cântări dacă gratuitatea avortului ar aduce într-adevăr o schimbare în numărul de avorturi făcute în condiții nesigure sau dacă adevăratele motive sunt lipsa de medici, de spitale sau de informare care, în mod evident, nu-și găsesc rezolvarea prin gratuitatea avortului.
- Pentru un demers corect, imparțial și care are în vedere femeia și nu năduful autorilor scrisorii legat de faptul că femeile apelează la organizațiile pro-viață – așa cum înșiși autorii susțin – firesc ar fi ca sintagme de genul „retorică traumatizantă bazată pe informații false din punct de vedere medical” să fie însoțite de dovezi, nu de simple acuze, pe care oricine le poate arunca. Despre ce informații este vorba? Ce număr trebuie să avem în vedere atunci când se face referire la „mai multor femei”? În ce spitale „consultațiile medicale devin ședințe în care femeile sunt îndrumate să păstreze sarcina”? Fără date certe, fără cifre, fără statistici oricine poate susține orice.
II. Gratuitatea avortului este o măsură contrară stimulării natalității – obiectiv al Programului de guvernare 2021-2024
Potrivit Programului de guvernare 2021-2024, stimularea natalității reprezintă una din cele patru direcții strategice prioritare[4].
În condițiile în care populația României se află în continuă scădere[5], perpetuarea stării actuale de fapt este un risc major pentru securitatea națională. Așa cum este prevăzut și în Programul de guvernare, „este necesară luarea unor măsuri urgente care să vină în sprijinul natalității”, iar gratuitatea avortului nu este o astfel de măsură. Dimpotrivă, studiile arată că finanțarea publică a avorturilor creștere rata avortului cu 18-37%[6].
În plus, în condițiile în care începând cu 5 decembrie 2022, a fost lansat programul de fertilizare in vitro la nivel național, devine lipsit de eficiență și de sens ca statul să acorde susținere financiară atât pentru fertilizare in vitro, cât și pentru avort; în acest fel s-ar genera o evidentă inconsecvență și contradicție în politicile publice, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept responsabil.
III. Avortul nu reprezintă o necesitate medicală, pentru a fi gratuit
Sarcina este o stare fiziologică normală. Ea nu reprezintă un pericol pentru sănătate, nu este o boală care să necesite o intervenție medicală. Contribuabilii plătesc pentru un sistem de asigurări de sănătate care să asigure intervenții medicale în cazurile în care este le este pusă în pericol sănătatea sau viața și sunt încă afecțiuni în al căror caz statul nu reușește să asigure gratuitate pentru tratamentul necesar. Cu siguranță, statul nu poate plăti pentru intervențiile medicale ce nu sunt necesare din punct de vedere medical.
IV. Gratuitatea avorturilor crește rata de sarcini nedorite
Cu ocazia Conferinței Internaționale privind Populația și Dezvoltarea de la Cairo din 1994, guvernele[7] s-au angajat să „ia măsuri adecvate pentru a ajuta femeile să evite avortul, care, în niciun caz, nu ar trebui promovat ca metodă de planificare familială” (punctul 7.24) și „să reducă recurgerea la avort” (punctul 8.25). Acest angajament a fost reînnoit anul următor la cea de a 4-a Conferință Mondială a Femeilor, ocazie cu care statele au declarat că „trebuie depuse toate eforturile pentru a elimina nevoia de a recurge la avort” (punctul 160.k)[8].
Gratuitatea întreruperilor de sarcină crește pericolul de percepere a acestei proceduri ca mijloc de contracepție. Studiile arată că gratuitatea avorturilor crește rata de sarcini nedorite în rândul tinerelor cu vârsta între 14 și 24 de ani[9].
V. Avortul gratuit nu poate fi o soluție pentru stoparea sărăciei
Sărăcia este un flagel social, într-adevăr, însă abordarea sa prin încurajarea și finanțarea avortării copiilor concepuți de femei aflate în situație materială sau socială precară este, cel puțin, nepotrivită. Nu putem scăpa de sărăcie eliminându-i, fizic, pe săraci. Este o abordare profund eronată și anti-umană.
Pentru motivele expuse, acordarea de fonduri pentru asigurarea gratuității întreruperilor de sarcină ar fi contrară unei bune judecăți, din perspectivă juridică, medicală, socială și demografică.
Suntem cu toţii conştienţi de lupta împotriva adevăratelor valori umane dusă de diverse politici totalitare şi nu uităm că am fost afectaţi de aceste asupriri, dar a amplifica și gira o politică de indiferență sau chiar una de stimulare a avortului reprezintă un act contrar politicilor de încurajare a natalității promovate de actualul guvern și atât de necesare, vitale chiar, la acest moment pentru viitorul României.
Ministerul Sănătății, alături de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, susține începutul și dezvoltarea unei sarcini fiind cel care a aprobat programul național de decontare a procedurilor de fertilizare in vitro și nu poate fi cel care susține financiar întreruperea unei sarcini. Este incorect să i se ceară Ministerului Sănătății, apărătorul vieții și sănătății, să susțină financiar oprirea din evoluție a unui făt, practic să susțină financiar oprirea bătăilor unei inimi.
Dacă autorii unei Scrisori deschise pot fi subiectivi, factorii de decizie ai unui stat nu pot lua măsuri decât în mod obiectiv și fundamentat, respectând drepturile fundamentale, precum dreptul la viață și dreptul la conștiință și ținând cont de interesul național – creșterea natalității.
ÎN CONCLUZIE, acordarea de fonduri pentru asigurarea gratuității întreruperilor de sarcină ar fi contrară unei bune judecăți juridică, medicală, socială și demografică și, mai mult, ar intra în contradicție cu politica națională, astfel cum se regăsește aceasta în Programul de guvernare 2021 – 2024.
ORGANIZAȚII ALE SOCIETĂȚII CIVILE DIN ROMÂNIA CARE SUSȚIN SCRISOAREA DESCHISĂ:
- Centrul de consiliere și informare pentru femei în criză de sarcină – PULS
- Asociația Moașelor din România
- Federația organizațiilor ortodoxe pro-vita din România
- Asociația Life Call
- Asociația „Ajută mama și copilul”
- Asociația Glasul Vieții
- Asociația Darul Vieții
- Asociația Mama
- Asociația Pro Vita București
- Asociația ProVita Gorj
- Asociația Pro Vita Craiova
- Fundația Pro Vita Medica
- Fundația Clinica Pro-vita
- Asociația pentru mame și copii defavorizati
- Fundația pentru copii „Sf. Sava”
- Alianța Părinților
- Alianța Familiilor din România
- Asociația Precious Little Feet – Viață și speranță
- Oficiul creștin pentru drepturi și libertăți
- Asociația Renaşterea familiei
- Asociația Vocea orfanilor
- Organizația Tinerilor din București
- ACCA OVIDENIA BACAU 2005
- Adam și Eva
- Asociația „Cristiana” Salicea
- Asociația „Misiunea creștină pentru viață nouă”
- Asociația „Mission to Serve” – Sibiu
- Asociația „Unii pentru alții” –
- Asociația „Râul Iubirii”
- Asociația „Valoarea Familiei”
- Asociația 15 mai Piața Victoriei
- Asociația A.LC (Alex.Laura Csipaji)
- Asociația Academia cetățeanului
- Asociația Academia vieții – Timișoara
- Asociația Adunarea baptistă independentă Filadelfia Rm Vâlcea
- Asociația „Arise for Christ”
- Asociația Misiunea „Nihil Sine Deo” – Timișoara
- Asociația Bărbaților creștini
- Asociația Brâncoveanu
- Asociația Bucuria copiilor
- Asociația Caritas eparhial Oradea
- Asociația Centrul creștin Deo Gloria Timișoara
- Asociația Chara intergenerații
- Asociația Clujul pentru viață
- Asociația Copiii inimii neprihănite a Mariei
- Asociația creștin ortodoxă „Mama Olga”
- Asociația creștină „For Help”
- Asociația creștină „Dar din dar”
- Asociația creștină misionară de caritate „East European Missions”
- Asociația creștină Radiant – Timișoara
- Asociația creștină „Speranță și lumina”
- Asociația Cristos pentru Toți
- Asociația de caritate si misiune „Dana”
- Liga Studenților din Timișoara
- Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români București
- Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români Iași
- Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români Ploiești
- Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români Târgu Jiu
- Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români Timișoara
- Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români Sibiu
- Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români Oradea
- Asociația Eclesia Cluj-Napoca
- Asociația Enable Timisoara
- Asociația F3 pro-misiune
- Asociația Factorul plus
- Asociația Femeilor ortodoxe Cluj
- Asociația Filantropia Oradea
- Asociația Filantropia ortodoxă Alba Iulia
- Asociația Filantropia Porolissum
- Asociația Filantropia Severin
- Asociația GLO Bucovina
- Asociația „Harmony and hope” – Iași
- Asociația Heidi
- Asociația Impact Community
- Asociația Iuvenis Alba Iulia
- Asociația Lavida
- Asociația Micile comori – Timișoara
- Asociația Neamunit
- Asociația Ortodoxia Tinerilor
- Asociația Părinților copiilor cu Sindrom Down Cluj
- Asociația pentru civilizația ortodoxă – ASCIOR
- Asociația pentru formarea comunitatii creștine Satu Mare (AFCC)
- Asociația pentru memorie identitară „Carpații”
- Asociația POT
- Asociația Pro Credința Lupeni
- Asociația R3media
- Asociația religioasă a Bisericii Lumina
- Asociația religioasă Centru Creștin Sf. Treime
- Asociația Respecți
- Asociația Sam’s Friends
- Asociația Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja
- Asociația Sf. Mihail Mărturisitorul
- Asociația „Somebody cares”
- Asociația Speranța – Suncuius
- Asociația Sprijin fără frontiere
- Asociația „Sunt frații noștri”
- Asociația umanitar misionară „Steaua Betleemului”
- Asociația umanitară „Ajutor pentru viață”
- Asociația umanitară cult fag – Făget
- Asociația Vestea bună
- Biserica baptistă Betel – Timișoara
- Biserica baptistă Marca
- Biserica Betania – Huedin
- Biserica creștină după Evanghelie din România
- Biserica penticostală Filadelfia – Bistrita
- Biserica penticostală Logos – Timișoara
- Biserica penticostală – Parhida
- Casa Pâinii – Iași
- Centrul creștin Vețel Lupeni
- Centrul cultural misionar „Sf. Ioan Gură de Aur”
- Centrul Emanuel Kids
- Din Mâna Lui
- Euro Education Federation
- Fundația „Bucuria Speranței” – Oradea
- Fundația Agathos
- Fundația Alfa Omega
- Fundația Anastasie Crimca
- Fundația Biblia pentru Toți
- Fundația C E L E S T
- Fundația Casa Esterei
- Fundația Casa Speranței Timișoara
- Fundația creștină Ioan
- Fundația EBHIS -Sibiu
- Fundația Emanuel Betania
- Fundația Estera – Timisoara
- Fundația Filantropia Timisoara
- Fundația Herepeia
- Fundația Iochebed
- Fundația Misiunea Bethel Romania
- Fundația Missio Link Internațional
- Fundația Peniel
- Fundația social umanitară Salem – Alba
- Fundația Star of Hope Romania
- Fundația Tabara creștină Bradatel
- Fundația TC Timișoara
- Fundația umanitară Beraca
- Fundația umanitară Chosen
- Fundația umanitară Efata
- Genesis Life
- Iași pentru viață
- Love Gives – Dragostea Dăruiește
- Asociația Precious Life
- Fundația My Brother’s Keeper International
- Radio Vocea Evangheliei – Timișoara
ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE CARE SUSȚIN SCRISOAREA DESCHISĂ:
- Liberty Counsel (SUA)
- Femina Europa
- Federação Portuguesa pela Vida (Federația Portugheză pentru Viață)
- Pro Vita & Famiglia (Italia)
- One of Us (Olanda)
- Alliance for Life – Serbia, Montenegro, Bosnia and Herzegovina
- Alliance of Orthodox Christian Women
- Pro-Life Center, Serbia
- Center for the Protection of Family, Serbia
- Association Society and Values, Bulgaria
–
NOTE
[1] Sperăm că mențiunea „120.000 de copii au fost abandonați în orfelinate în timpul regimului comunist” este făcută de către autorii scrisorii pentru a sublinia importanța adopției ca soluție pentru femeile ce nu-și doresc copii și nicidecum pentru a sugera că, pentru cei 120.000 de copii, ar fi fost de preferat să nu existe prin posibilitatea mamelor de a-i avorta.
[2] Fără a fi integrat scrisorii sau a fi indicată o sursă pentru a putea fi consultat.
[3] Valorile, într-un stat cu o situație demografică dezastruoasă ca România, ar trebui să susțină fără excepții natalitatea.
[4] „Modernizarea marilor sisteme publice, creșterea veniturilor, stimularea natalității și protejarea categoriilor vulnerabile social sunt cele patru direcții strategice prioritare.” – pg. 3, paragraful al optulea, din Programul de guvernare 2021 – 2024
[5] „Statisticile indică faptul că până în 2050 România este în pericol să aibă o populație de doar 15 milioane, din care o treime vor fi pensionari. Anul 2020, marcat de criza de sănătate, este al 31-lea an în care sporul natural este negativ.” – pg. 102, paragraful al șaselea, din Programul de guvernare 2021 – 2024
[6] https://www.guttmacher.org/sites/default/files/pdfs/pubs/MedicaidLitReview.pdf
[7] 179 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite.
[8] Programul de acțiune al Conferinței Internaționale privind Populația și Dezvoltarea, Națiunile Unite, Cairo, 5-13 septembrie 1994.
[9] https://ir.lawnet.fordham.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=2114&context=ulj