Marți, 6 iulie, reprezentantul asociației noastre și al Alianței Familiilor din România s-a întâlnit într-o audiență cu dl. Sorin Ion, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar.
Am abordat 3 subiecte: educația sexuală (inevitabil), daunele produse copiilor de închiderea fizică a unităților școlare și lipsa de cadre didactice din zonele izolate ale țării.
În urma întrevederii, pentru care îi mulțumim d-lui Ion și sperăm să fie urmată de altele, am transmis în scris un document follow-up pe care îl puteți citi aici.