Pe 13 iunie 2019, a 8-a adunare generală a SALLUX, organizație pan-europeană din care PRO VITA București face parte ca membru fondator, s-a reunit la Budapesta, găzduită de clădirea Parlamentului Ungariei în organizarea Fundației Istvan Barankovics și a Federației Intelectualilor Creștini din Ungaria. Adunarea a fost urmată de conferința anuală „Sare și lumină” a cărei temă a fost „Familia ca piatră unghiulară a țării și societății”.
Printre vorbitori s-au numărat György Hölvényi (eurodeputat, Partidul Popular Creștin Democrat); Lőrinc Nacsa și Hajnalka Juhász (parlamentari, PPCD); Nóra Király (președinte, Clubul Familiilor Tinere); Katalin Gyurko, președinta Asociației Naționale a Familiilor din Ungaria; David Fieldsend (Marea Britanie, președintele Sallux); Leo van Doesburg (Olanda, director în Mișcarea Politică Creștină Europeană) și Christophe Foltzenlogel (Franța, membru al conducerii SALLUX).
În ultimii ani, populația Europei a intrat în declin și a început să îmbătrânească. Pentru a umple golul astfel lăsat, mai multe națiuni au adoptat conceptul „importului” de locuitori și de forță de muncă, uneori din locuri foarte îndepărtate geografic și cultural, uneori sacrificând propriile valori pentru a menține economia funcțională. Aceasta este o enormă provocare și problemă în sine, iar graba cu care se crește numărul imigranților aduce și alte aspecte problematice. Alții, dimpotrivă, s-au reîntors la prețuirea familiei și copiilor, cea mai naturală și morală îndatorire a unui guvern și a unei națiuni. Este un plan dificil și pe termen lung, dar a avea ca țintă o familie sănătoasă fizic și moral este de asemenea o datorie creștină esențială pentru individ și stat deopotrivă. În acest context, întâlnirea de la Budapesta și-a propus să treacă în revistă situația din societățile europene, cu ajutorul experților și al grupurilor invitate.
Vorbitorii din Ungaria au subliniat diferențele de viziune în ce privește problematica familiei între guvernul Ungariei și instituțiile UE sau alte state membre. Schimbările și transformările produse în Ungaria în ultimul deceniu au ajutat familiile să-și ușureze povara financiară prin reguli mai flexibile privind concediul de maternitate sau contractele de muncă, asigurarea unei rețele complete de instituții de învățământ preșcolar sau reduceri progresive de taxe și impozite. În cele din urmă, scopul asumat de Secretariatul de Stat pentru Familii din Guvernul Ungariei este să evite ca povara financiară să fie un obstacol în calea nașterii de copii. De asemenea au fost prezentate în detaliu serviciile speciale pe care asociațiile civice pro-familie le oferă familiilor cu situații sociale dificile.
La rândul lor, reprezentanții SALLUX s-au concentrat pe reconsiderarea structurii economice curente, pe alterarea acesteia pentru a promova rolul instituției familiei ca scop final și totodată nucleu al politicilor publice.