PRO VITA București este unul din partenerii programului „Împreună să stopăm infracţiunile din şcoli”, lansat astăzi, la Palatul Parlamentului, de Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților (ADSA).
Proiectul vizează, în principal, combaterea fenomenului infracţional juvenil şi a comportamentelor violente în şcoli, prin conştientizarea elevilor în ceea ce priveşte valorile ocrotite de lege, precum şi riscurile şi consecinţele la care se expun prin încălcarea normelor legale.
Partenerii acestui program desfășurat sub patronajul lui Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, sunt Agenția Națională Antidrog, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Primăria Sectorului 4, Poliția Locală, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Asociația PRO VITA București.
Proiectul presupune crearea unei interacţiuni între elevi, pe de o parte şi specialişti din toate domeniile implicate în combaterea infracţionalităţii juvenile, pe de altă parte, privind cauzele, formele de manifestare, riscurile şi consecinţele săvârşirii de fapte penale de către minori.
Pe parcursul derulării programului, elevilor participanți le vor fi distribuite materiale informative elaborate de organizațiile partenere și instituții ale statului implicate în combaterea infracționalității juvenile, precum și „Minicodul penal al adolescentului” – material elaborat de ADSA.
Inițiativa va fi implementată începând cu luna aprilie 2013, când va fi lansată etapa pilot (14.04.2013 – 30.05.2013), urmând ca din anul şcolar 2013-2014 să fie derulat în fiecare an. Grupul-țintă îl reprezintă elevii din clasele VIII-X.