Copilul cu deficienţe, o greutate sau o bucurie a vieţii? La această întrebare şi-a propus să răspundă Departamentul ProVita al Sectorului de Misiune, Statistică, Misiune şi Prognoză Pastorală din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (provitaiasi.ro), care a organizat, în perioada 8-10 noiembrie 2013, a treia ediţie a Zilelor ProVita, abordând tema copilului cu deficienţe. În timpul evenimente specifice, au fost prezentate aspecte sociale, juridice, filantropice şi religioase ce privesc copiii cu deficienţe.
Printre invitați a fost și liderul Asociației PRO VITA București, dl. Bogdan Stanciu, el însuși tată al unui copil cu handicap, care a vorbit celor prezenți despre linia fină de demarcație între avort și infanticid. Avansul tehnologic care permite depistarea cu mai multă acuratețe a maladiilor genetice sau a defectelor congenitale au dus la creșterea presiunii pentru relaxarea legislației, în sensul de a se permite avortarea la orice vârstă a sarcinii a copiilor „cu probleme”. Limbajul vag al legii (în special atunci când vine vorba despre așa-zisul „avort terapeutic” – un nonsens lingvistic), protocoalele terapeutice neclare, ca și sancțiunile ridicole pentru încălcarea acestora; perfecționismul prost înțeles, fuga de răspundere și de greutăți a indivizilor și lipsa de sprijin a societății românești fac ca situația copiilor nenăscuți cu probleme de sănătate sau handicap oarecare să fie tot mai grea. Din 10 copii cu trisomie (Sindrom Down), 9 sunt avortați, uneori chiar în ultimele luni ale sarcinii.
În acest sumbru tablou, au apărut voci ale unor bioeticieni și filosofi seculari care pretind că avortul trebuie extins și dincolo de momentul nașterii, pentru că, spun aceștia, nu există nicio diferență între statutul copilului cu o zi înainte de a se naște și acela al copilului care abia a trecut la viața extrauterină. Deci, dacă avortul este permis până la naștere, atunci trebuie permis și „avortul post-natal”, adică infanticidul, este opinia eticienilor.
Cu această „logică a morții”, utilitaristă și ucigașă, nimeni nu mai este în siguranță – nici tânăr, nici bătrân, nici sănătos, nici bolnav, indiferent de națiune sau de rasă, a subliniat Bogdan Stanciu, atragând atenția asupra resuscitării teoriilor eugenice și rasiale, care au generat capitole odioase din trecutul recent al umanității și pe care cu toții le credeam aruncate pentru totdeauna la lada de gunoi a istoriei. Oricând cei care au puterea pot inventa criterii arbitrare, conform cărora unii dintre noi sunt declarați „mai puțin oameni”, non-persoane a căror viață trebuie sacrificată pentru un iluzoriu „bine public”.
Singura cale pentru a asigura respectarea demnității inerente a vieții umane și a drepturilor esențiale este îmbrățișarea viziunii antropologice creștine privitoare la viață. Creștinismul consideră că omul este creat în „chip și asemănare ale lui Dumnezeu”, de aceea viața este sacră și intangibilă, noi toți fiind copii ai aceluiași Tată ceresc.
Fiecare existență are propriul scop, cu frumuseţile şi minunile ei. Orice copil, dorit sau nu, este un dar de la Dumnezeu, cu un potenţial şi un viitor inimaginabile. De aceea, el este chemat să trăiască şi să-şi lase amprenta în lume.