Amicus curiae (opinie juridică) înaintată Curții Constituționale de Alianța Familiilor din România și PRO VITA (București) în dosarul referitor la excepția de neconstituționalitate a articolelor 277 alin. 2 și 4 din Codul Civil (interzicerea recunoașterii în România a „căsătoriilor” între persoane de același sex încheiate în afara țării), ridicată de Adrian Coman și Clay Hamilton.
Anterior soluționării, Curtea Constituțională a adresat Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) întrebări preliminare prin care solicita, în esență, să lămurească dacă noțiunea de „soț” din art. 2 (2) lit. a din Directiva 2004/38/CE privind libera circulație include și soțul de același sex, dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene, al unui cetățean european, legal căsătoriți într-un alt stat membru UE decât statul gazdă și dacă Directiva cere ca statul membru să acorde rezidență pe teritoriul său mai mult de 3 luni unui soț de același sex al unui cetățean European.
Prin amicus curiae semnatarele solicită să fie respinsă excepția de neconstituționalitate, întrucât problematica dreptului de rezidență este vizată doar de textele incidente din OUG nr. 102/2005 de implementare a Directivei privind libera circulație, iar nu de art. 277 alin. 2 și 4 din Codul Civil, care nu contravine dreptului comunitar și nici Constituției.
Prezentăm mai jos principalele argumente ale intervenției, în drept:
- Statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria între persoane de același sex (cf. parag. 37 Hotărârea CJUE); prin urmare, rezultă că statele membre sunt libere inclusiv să nu recunoască astfel de căsătorii încheiate în alte state, în caz contrar interdicția putând fi eludată prin încheierea căsătoriei într-un alt stat pentru a fi recunoscută ulterior în statul care o interzice.
- Art. 277 alin. 2 Cod Civil reprezintă opțiunea statului român, ca aplicație a principiului constituțional tradițional al heterosexualității căsătoriei din art. 48 din Constituție.
- Noțiunile de drept comunitar care trebuie implementate/aplicate pe teritoriul statului membru sunt concepte cu caracter autonom față de noțiunile desemnate prin termeni similari în legislațiile naționale, pe care nu le modifică, ci doar reclamă ca legea internă să permită aplicarea directivei în conformitate cu conținutul său autonom la domeniul de interes reglementat, în speță la acordarea dreptului de ședere.
- CJUE a statuat că noțiunea autonomă de „soț” din directiva privind libera circulație se referă și la soții de același sex căsătoriți în alte state, dar nu pentru a obliga statele să recunoască această căsătorie în sensul acordării regimului specific soților pe teritoriul său, ci strict în privința circumscrierii sferei persoanelor care au drept de ședere conform art. 2 pct. 2 din Directiva privind libera circulație.
- Dispozițiile art. 277 alin. 2 CC care interzic recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex, atâta timp cât se coroborează cu cele din art. 277 alin. 4 CC, sunt constituționale, întrucât nu se opun libertății de circulație și de ședere ale persoanelor menționate în art. 2 pct. 1 și 2 din Directiva privind libera circulație, aflate în ipoteza unor căsătorii între persoane de același sex dar nerecunoscute pe teritoriul României.
- Singurul act normativ care, eventual, cel mult, ar fi necesitat o clarificare printr-o decizie interpretativă de constituționalitate ar fi O.U.G. nr. 102/2005, ce a transpus în dreptul intern Directiva 2004/38/CE privind libera circulație.
- Art. 277 alin. 2 în coroborare cu art. 277 alin. 4 Cod Civil nu discriminează și nu fac diferențiere pe criteriul sexului persoanei sau orientării sexuale, raportat la persoanele referite ca „soți” potrivit dreptului comunitar, prin urmare respectându-se art. 4 și art. 16 din Constituție; totodată, se respectă și art. 26 din Constituție privind viața familială, întrucât se aplică efectiv, prin utilizarea noțiunii autonome de „soț”, prin intermediul art. 277 alin. 4 Cod Civil.
ACTUALIZARE 18.07.2018: Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.277 alin.(2) și (4) din Codul civil sunt constituționale în măsura în care permit acordarea dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul european, soților – cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și/sau cetăţeni ai statelor terțe – din căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene. Curtea a aplicat considerentele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea din 5 iunie 2018. Curtea nu s-a pronunțat cu privire la validitatea în România a căsătoriei dintre persoane de același sex încheiate într-un stat membru al Uniunii Europene.
Totodată, raportându-se la „evoluția” dreptului din țările membre ale Consiliului Europei ca urmare a „evoluției generale a societății”, Curtea reține că, în detrimentul obligației pozitive care decurge din articolul 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale și, implicit, din articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, de a oferi cuplurilor homosexuale posibilitatea de a obține o recunoaștere legală și protecția juridică a cuplului lor, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, România nu oferă nicio formă de recunoaștere oficială și juridică a relațiilor de cuplu stabilite între persoane de același sex.
DOCUMENTE
Amicus curiae [pdf]