Proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor, inițiat de Guvernul României, reprezintă o încercare generoasă a decidenţilor din domeniul sănătăţii de a întări schimbarea paradigmei de la cea clasică, centrată pe aspectul curativ, la una centrată pe prevenirea bolii, conceptul principal fiind profilaxia.
La o analiză atentă însă, rezultă că proiectul de act normativ este un instrument de guvernanţă de tip „de sus în jos”, centralizat şi paternalist, axat exclusiv pe actul vaccinal, lipsit în general de componenta etică şi care ridică semne de întrebare în privința compatibilității unora dintre prevederile sale cu Constituția României, precum și cu tratate internaționale la care România este parte.
Cel mai problematic aspect este prezumarea acordului la actul medical al vaccinării.