Ne referim în cele ce urmează la proiectul de lege promovat de un grup de senatori și deputați dintre care se remarcă prin pasiune dl. deputat (USR) Iulian Bulai.
I. Este restrânsă definiţia „familiei extinse”, fiind limitat dreptul copilului de a fi îngrijit/adoptat de rudele apropiate (unchi/mătuși)
„Art.2. – În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: i) familie biologică extinsă – rudele copilului până la gradul al doilea.”
Observaţii:
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului definește, la art. 4, lit. c) „familia extinsă” ca fiind formată din „rudele copilului, până la gradul IV inclusiv”, deci inclusiv rude de gradul al treilea: străbunici (linie dreaptă ascendentă); strănepoţi (linie dreaptă descendentă); nepoţi de frate/soră (linie colaterală); unchi/mătuși (linie colaterală) și rude de gradul al patrulea: stră-străbunici (linie dreaptă ascendentă); stră-strănepoţi (linie dreaptă descendentă); copii ai nepoţilor de frate/soră (linie colaterală); veri primari (linie colaterală).
Restrângerea acestei definiţii nu va produce efecte doar în procesul de adopţie, ci va influența și alte măsuri de protecţie a minorului:
- instituţionalizarea acestuia, care se face „numai în cazul în care nu a putut fi instituită tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsă, la un asistent maternal sau la o altă persoană sau familie, în condiţiile prezentei legi” (art. 58, Legea nr. 272/2004);
- plasamentul oricărui copil aflat în dificultate (dar mai ales al celui care nu a împlinit vârsta de 3 ani și care nu poate fi internat într-un serviciu de tip rezidenţial) „poate fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal (art. 64, Legea nr. 272/2004);
- măsura supravegherii specializate, ce poate fi dispusă de „comisia pentru protecţia copilului ori, după caz, instanţa judecătorească” „în familia extinsă ori în cea substitutivă” (art.85, Legea nr. 272/2004);
- părintele plecat la muncă în străinătate poate desemna o persoană în grija căruia își lasă copilul, iar aceasta „trebuie să facă parte din familia extinsă” (art. 104, Legea nr. 272/2004);
- la stabilirea măsurii de plasament la familii şi persoane, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului realizează demersuri pentru identificarea membrilor familiei extinse alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în vederea consultării şi implicării lor în stabilirea/revizuirea obiectivelor planului individualizat de protecţie (art.122, Legea nr. 272/2004).
II. Adopţiile se „privatizează”; organizații private primesc atribuţii și competenţe pe tot traseul adopţiilor.
„Art. 3. – Comisia pentru Adopție este compusă din 5 membri, după cum urmează:
a) doi reprezentanți al societății civile, din rândurile organizațiilor nonguvernamentale din domeniul protecției copilului sau adopție – ONG;
b) un reprezentant din cadrul Consiliului Județean, respectiv al Consiliului de Sector în Municipiul București;
c) Directorul Executiv al D.G.A.S.P.C. de la nivelul fiecărui județ, respectiv la nivelul fiecărui Sector în Municipiul București;
d) reprezentant Inspectoratul Județean de Poliție, respectiv de Sector al Municipiului București specializat pe drepturile fundamentale ale copilului.”
Observaţii: Nu există în proiectul de lege definirea atribuţiilor și obligaţiilor acestei noi Comisii. Din cuprinsul general al proiectului rezultă că acest organism, semi-privat, eliberează atestatul de adoptator, înaintează solicitarea instanței de judecată pentru încuviințarea adopției, înregistrează refuzul scris al „părinţilor şi rudelor copilului până la gradul al doilea care au putut fi găsite” că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului după instituirea măsurii de protecție specială șamd.
„Art.2 – s) Comisia de Contestații – organism compus din 3 membri după cum urmează:
- 2 reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale specializați în adopție, aflați pe lista OPA și aleși aleatoriu la un interval de 6 luni;
- un reprezentant A.N.P.D.C.A. specializat în adopție;”
Observaţii: O altă comisie superioară, cu capital majoritar privat, supervizează actele emise de Comisia de Adopţie, soluţionând contestaţiile. Din nou nu există definirea clară a atribuțiilor, într-un articol separat, ci doar ceea ce reiese din conţinutul general al proiectului de act normativ.
„Art. 2 – u) OPA – organismal (sic!) privat agreat, cu competențe în activitatea de adopție, care urmărește excluisiv (sic!) scopuri nelucrative, în condițiile și limitele fixate de autoritățile competente ale statului de agreement;”
Observaţii: OPA furnizează cei doi membri privați din Comisia de Contestaţii (care are 3 membri), realizează evaluarea adoptatorului/familiei adoptatoare în vederea acordării atestatului, întocmește raportul final de evaluare (ONG-urile pot face asta și acum, printr-o modificare adusă legii în august anul trecut), identifică şi contactează părinţii/bunicii biologici, informându-i pe cei „care au putut fi găsiţi asupra locului în care se află efectiv copilul, asupra modalităţilor concrete în care pot menţine relaţii personale cu acesta, precum şi asupra demersurilor necesare în vederea integrării sau reintegrării” (art. 17, alin. 2).
OPA primește dosarul copilului pentru care s-a stabilit adopţia și sesizează instanţa judecătorească de la domiciliul copilului pentru încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei.
În acest moment serviciile şi activităţile ce pot fi desfăşurate de către organismele private române în cadrul procedurii adopţiei interne sunt stabilite prin HG nr. 1442/2004.
III. Decăderea din drepturile părintești poate fi solicitată instanţei și de către ONG-uri, „în maximum 30 de zile”
„Art.4 – (3) Părintele/părinții biologici sunt decăzuți din drepturile părintești prin hotărâre judecătorească în maxim 30 de zile de la depunerea cererii;
(4) Depunerea Cererii poate fii (sic!) realizată de către organizațiile nonguvernamentale specializate în protecția copilului și de direcțiile de protecția copilului la nivelul fiecărui județ, respectiv la nivelul sectoarelor Municipiului București.
(5) Organizațiile nonguvernamentale specializate în protecția copilului precum și direcțiile de protecția copilului de la nivelul fiecarui județ, respectiv de la nivelul fiecărui sector înaintează instanței de judecată propunerea de decădere din drepturile părintești a părintelui/ părinților după cum urmează:
a) în 30 de zile de la naștere, conform HG 1103/2015 care definește riscul de părăsire în unitățile sanitare;
b) în 30 de zile de la constatarea părăsirii conform HG 1103/2015;
c) în 30 de zile de la înregistrarea oricărei forme de abuz care pune în pericol viața și singuranța (sic!) copilului;
d) în 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi se deschide procedura de adopție pentru cei aflați cu măsura de protecție specială.”
Observaţii: În actuala lege, doar Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului poate sesiza instanţa (cf. legii nr. 272/2004). Ȋnsă tot DGASPC are și obligaţia de a lua „măsurile necesare pentru ca părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti, precum şi cei cărora le-a fost limitat exerciţiul anumitor drepturi să beneficieze de asistenţă specializată pentru creşterea capacităţii acestora de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii exerciţiului drepturilor părinteşti.”
HG nr. 1103/2015 spune că este „în situaţie de risc de părăsire în unitatea sanitară – copilul al cărui părinte nu participă la activităţile de îngrijire, nu vizitează copilul care necesită spitalizare prelungită sau nu menţine legatura cu acesta, nu se prezintă la data comunicată de medicul curant pentru externarea acestuia, copilul care nu are nașterea inregistrată, copilul internat singur în unitatea sanitară în care este permisă însoţirea acestuia, copilul fără însoţitor transferat dintr-o altă unitate sanitară”.
Apreciem că în cazul unui nou-născut abandonat în maternitate de mama care crede nu există vreo altă soluţie, e imposibil ca ea să fie identificată/localizată/consiliată în 30 de zile.
„Art. 6. – (1) Orice persoană poate adopta în condițiile prezentei legi dacă are minimum 21 ani.”
Observaţii: conform legii actuale, „pot adopta numai persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu şi care sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să îl adopte”.
IV. Adopţia devine primordială, iar condiţiile impuse prin lege pot conduce la abuzuri
„Art. 17. – (1) Planul individualizat de protecţie, așa cum este acesta reglementat de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, are ca finalitate adopţia națională dacă:
a) după instituirea măsurii de protecţie specială au trecut 30 de zile şi părinţii biologici ai copilului, precum şi rudele până la gradul al doilea ale acestuia nu au putut fi găsite sau nu au realizat niciun demers pentru integrarea sau reintegrarea copilului în familie și nu colaborează cu autoritățile în vederea realizării adopției;
b) după instituirea măsurii de protecţie specială, părinţii şi rudele copilului până la gradul al doilea care au putut fi găsite declară în scris că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului. Comisia pentru Adopție are obligaţia înregistrării acestor declaraţii;
c) copilul a fost înregistrat din părinţi necunoscuţi. În acest caz, adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie se stabileşte în maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere al acestuia.
(2) În termenele prevăzute la alin. (1), Direcțiile de Protecția Copilului sau OPA au obligaţia să facă demersurile necesare identificării şi contactării părinţilor biologici/rudelor copilului până la gradul al doilea, să informeze părinţii biologici şi rudele copilului care au putut fi găsite asupra locului în care se află efectiv copilul, asupra modalităţilor concrete în care pot menţine relaţii personale cu acesta, precum şi asupra demersurilor necesare în vederea integrării sau reintegrării.
(3) Informarea părinților și a rudelor de până la gradul al doilea conform alin. (2) încetează odată cu decăderea părinților din drepturile părintești.
(4) Planul individualizat de protecţie poate avea ca finalitate adopţia şi în situaţia în care părinţii şi rudele copilului până la gradul al doilea, care au putut fi găsite, deşi nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului, refuză să semneze declaraţia prevăzută la alin. (1), lit. b). În acest caz, Comisia pentru Adopție întocmeşte un proces-verbal în care se menţionează aceste împrejurări şi care se contrasemnează de secretarul/ reprezentantul unităţii administrativ-teritoriale unde locuiesc, în fapt, părinţii sau rudele.”
Observaţii: au existat în România copii dispăruţi (cazurile încep din 1990 și se întind până la începutul anilor 2000) găsiţi pe stradă, internaţi în orfelinate, înregistraţi ca persoane cu identitate necunoscută și apoi daţi spre adopţie „internaţională”. Condiţiile din proiectul de lege sunt extrem de generale și nu garantează că nu vor fi repetate abuzurile din trecut.
Ȋn plus, cei care au obligaţia să facă demersurile necesare identificării şi contactării părinţilor și bunicilor biologici sunt pe lângă Direcțiile de Protecția Copilului, OPA, adică intermediarii „privaţi” ai adopţiilor. Dar obligaţia lor de a căuta părinţii/bunicii încetează odată cu decăderea părinților din drepturile părintești, ceea ce este un non-sens, pentru că sancţionarea părinţilor nu poate produce efecte juridice asupra bunicilor! Mai mult, OPA este cea care poate cere decăderea părinților din drepturile părintești. Ȋnainte, în timp ce sau după ce se preface că-i caută?
„Art. 21. – (1) Dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii adopţiei, dispare cauza care, potrivit legii, a făcut imposibilă exprimarea de către unul dintre părinţi a consimţământului la adopţie, împotriva hotărârii se poate face cerere de revizuire.
(2) Cererea de revizuire se poate introduce până la data pronunţării hotărârii de încuviinţare a adopţiei de oricare dintre părinţii biologici ai copilului sau de către Comisia pentru Adopție care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei.”
Observaţii: Legea nu explică, așa cum ar fi firesc, la ce fel de cauze/situaţii se face referire. Ȋn plus, dacă acele situaţii sunt excepţionale, iar părintelui i-au fost îngrădite drepturile, el nu mai poate face uz de aceste drepturi decât într-o perioadă limitată de timp.
V. „Liber” la reluarea adopţiilor internaţionale
„Art. 42. – (1) Adopţia internaţională a copilului cu domiciliul în România de către o persoană/familie cu domiciliul în state semnatare ale Convenției de la Haga poate fi încuviinţată numai pentru copiii care se află în evidenţa R.N.A. și pentru care nu au fost identificate familii de adopție națională în următoarele condiții:
a) poate fi adoptat internațional orice copil pentru care nu s-a identificat un adoptator sau o familie adoptatoare cu domiciliul în România, într-un termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei;
b) adopția este permisă persoanelor/familiilor atestate ca fiind apte să adopte, care au domiciliul în statele semnatare a Convenției de la Haga.”
Observaţii: În acest moment pot adopta doar cetăţenii români care au domiciliul în străinătate. Ne amintim că pe lista adopţiilor internaţionale intrau copiii pentru care nu s-au găsit în ţară familii care să-i înfieze în termen de 2 ani (iniţial), apoi 1 an (din 2016) de la data la care acei copii au fost declaraţi adoptabili. Se propune reducerea termenului la doar 6 luni.
Evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare din străinătate se face exact ca și în cazul adoptatorilor interni, adică inclusiv de către ONG-uri.
„Art.74 – (2) Monitorizarea postadopție se realizează la nivel național și internațional pănă la implinirea vârstei majoratului de către adoptat după cum urmează:
a) în primii doi ani monitorizarea se face trimestrial;
b) între 2 și 10 ani monitorizarea se face semestrial;
c) de la 10 ani până la împlinirea vârstei majoratului se face anual.
Art. 75 -(2) În cazul adopției internaționale, monitorizarea postadopție se realizează de către autoritățile centrale din statul de primire sau de către organismele private autorizate din statul primitor.”
„Art. 77 -A.N.P.D.C.A. trebuie să solicite realizarea monitorizării postaadopţie şi transmiterea de rapoarte autorităţii centrale competente sau organizaţiei acreditate şi autorizate din statul primitor.”
Observaţii: Ce se întâmplă dacă statul primitor se comportă incorect, din neglijență sau interes, în realizarea monitorizării sau „uită” să trimită rapoartele? Cum ar putea statul român să afle dacă acești copii, aparent plecaţi în familii onorabile și iubitoare, nu sunt traficaţi pentru organe, sex sau exploatare prin muncă?
Oficiul Român pentru Adopţii anunţa în 2006 că nu mai știe nimic de soarta a 1.150 de copii adoptaţi în străinatate după 1997. Cei mai mulţi dintre acești copii fuseseră înfiaţi în SUA.
„Art. 49. – (1) Potrivirea iniţială, teoretică şi practică a copilului cu adoptatorul sau familia adoptatoare cu domiciliul în străinătate se realizează de Comisia pentru Adopție de la domiciliul copilului. Metodologia de potrivire, precum şi criteriile pe baza cărora se realizează acestea sunt cele prevăzute la art. 24 din prezenta lege.
(2) Persoana sau familia selectată ca urmare a realizării potrivirii iniţiale are obligaţia să se deplaseze în România şi să locuiască efectiv pe teritoriul ţării pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile consecutive, în scopul realizării potrivirii practice cu copilul.”
Observaţii: Perioada de 30 de zile este ridicol de redusă. Cu atât mai mult cu cât în cazul adoptatorilor interni, probabil și pentru că sunt vorbitori de limba română și reușesc să comunice cu copiii, „încredințarea în vederea adopției se dispune de către instanța judecătorească, pentru o perioadă de 60 de zile” (art. 27, alin. 3 al proiectului).